Mathieu Valbuena a fost implicat într-o altercație cu un suporter la aeroportul din Toulouse

Mathieu Valbuena, mijlocașul echipei Olympique Lyon, în vârstă de 31 de ani, a fost implicat într-o altercație cu un fan pe aeroportul Blagnac, din Toulouse, după ce suporterul i-a reproșat că el este motivul pentru care Benzema va rata Campionatul European, anunță France Football.

Potrivit relatărilor, suporterul se afla în aeroport împreună cu fiul său și filma sosirea echipei cu telefonul mobil, iar când Valbuena a apărut, fanul i-a transmis fiului său că „acesta este Valbuena, motivul pentru care Karim Benzemna nu va fi convocat la Campionatul European din Franța”. La auzul acestor cuvinte, mijlocașul de la Lyon i-a luat telefonul fanului și l-a trânit de pământ, moment în care a izbucnit conflictul dintre cei doi, iar ofițerii firmei de securitate au fost nevoiți să intervină pentru a calma spiritele.

Suporterul a depus plângere la poliție împotriva lui Valbuena, cu scopul de a-l determina pe acesta să-și ceară scuze și să-i achiziționeze un nou telefon deoarece cel pe care îl avea la aeroport a fost distrus, notează sursa citată.

Atacantul clubului Real Madrid, Karim Benzema, în vârstă de 28 de ani, nu va face parte din lotul Franței la Campionatul European din Franța, după ce a avut probleme cu justiția franceză pentru participarea la presupusa șantajare a colegului său Mathieu Valbuena cu o casetă cu conținut sexual. În urma acestui scandal, selecționerul Didier Deschamps a anunțat că nu se va mai baza pe serviciile sale.

MEDIAFAX

Publicat: 29 04. 2016, 12:01
Actualizat: 29 04. 2016, 12:02