Marius „X-Man” Șumudică. Al Shabab, la a treia remiză consecutivă în Arabia, fără Budescu pe teren

Greu fără Budescu. E concluzia la care a ajuns Marius Șumudică, antrenorul lui Al Shabab, după ce echipa sa a remizat, 1-1 în deplasare cu Al Taawon, în ultimul meci din campiont, la care nu a putut conta pe serviciile lui Constantin Budescu (29 de ani). „Sărmăluță” a fost convocat la națională de Cosmin Contra și e deja în București, deși e accidentat.

Echipa la care Găman a fost pe teren încă din primul minut a deschis scorul în minutul trei prin Al Shamrani. Egalarea a venit în minutul 69, după golul lui Heldon. E a treia remiză consecutivă pentru formația pregătită de Marius Șumudică, după cele cu Al Fateh și Al Raed, încheiate cu același scor, 1-1.

După acest egal, Al Shabab ocupă locul patru în clasament, cu nouă puncte, la patru distanță de Al Ahli-SC și Al Nassr, care conduc ierarhia, cu câte 13 puncte. De partea cealaltă, Al Taawon e pe locul opt, cu doar șase puncte strânse în cinci etape.

Deși accidentat, Budescu a fost convocat la națională de Cosmin Contra, care speră că staff-ul tricolorilor îl va putea recupera și va putea juca în dubla cu Lituania (11 octombrie, Vilnius) și Serbia (14 octombrie, București, Arena Națională).

Publicat: 05 10. 2018, 21:42
Actualizat: 05 10. 2018, 21:43