Marius Șumudică, intervenție de ultim moment! A lămurit situația sa de la Al-Shabab și a anunțat unde va antrena în sezonul următor

Marius Șumudică a reacționat după ce jurnaliștii din Arabia Saudită au vorbit despre posibila sa plecare de la Al-Shabab la finalul sezonului. Antrenorul român susține că echipe e clasată peste așteptările de la începutul sezonului și promite că sezonul următor va avea rezultate și mai bune. 

„Cred că e unul dintre cele mai bune sezoane pe care l-am făcut! Am atins borna de 50 de puncte într-un campionat cu 16 echipe. E un punctaj nesperat. Dacă la început, când am venit în Arabia, toată lumea îmi spunea că ar fi perfect dacă am termină în primele 6, iată că avem locul 5 asigurat deja și ne batem pentru locurile 3 sau 4 având posibilitatea de a juca în Champions League-ul Asiei. Înseamnă enorm pentru mine ca antrenor. Cred că este un an bun, dau continuitate la ce am făcut la Astra și în Turcia.

Mai am un an de contract. Până acum s-a scris de vreo 5 antrenori care să mă înlocuiască și nu a venit niciunul. Nu se pune problema ca Șumudică să fie demis. Există o clauză care trebuie respectată de ambele părți, cine vrea să rupă contractul trebuie să plătească. La anul, încercăm să ne depășim condiția și să facem mai mult decât am făcut anul ăsta”, a declarat Marius Șumudică pentru Pro TV.

Marius Șumudică nu ar mai fi pe placul conducătorilor lui Al-Shabab, iar jurnaliștii de la Khabars7.com anunțau, joi, că zilele sale sunt numărate. Conducerea i-ar fi găsit deja și înlocuitor.

Tensiunile din club au apărut după ultimul meci din campionat. Deși echipa sa s-a impus cu 2-1, în fața lui Al Batin, Șumudică a avut o reacție dură după partidă: „Am câștigat atâtea meciuri și, după o singură înfrângere, mi-au făcut semn să plec. Nu mi s-a mai întâmplat asta niciodată. Mai avem trei jocuri și voi da tot ce am mai bun pentru Shabab, pentru a termina în primele trei sau patru și să ne calificăm în Liga Campionilor, iar apoi vom vedea. Să-l aducă pe Guardiola sau pe Mourinho, n-am nicio problema, dar nu știu dacă vor face mai multe puncte! Eu sunt al doilea antrenor după Preudhomme care a reușit acest lucru. Dragoste cu sila nu se poate!”, a afirmat Șumudică.

Șumudică a fost instalat pe banca lui Al-Shabab în vara anului trecut. A adunat 29 de meciuri, 15 victorii, 8 egaluri și 6 înfrângeri.

 

Publicat: 19 04. 2019, 19:06
Actualizat: 19 04. 2019, 20:00