Marina Crețu, prietena oficială a lui Ancelotti

După ce a recunoscut că nu mai este în cele mai bune relații cu soția sa, Carlo Ancelotti, tehnicianul rossonerilor, este văzut din ce în ce mai des împreună cu o tânără de origine română. Deși cei doi afirmă că între cei doi nu este altceva decât o simplă prietenie, revista Diva e Donna îi prezintă pe cei doi pe copertă și spune despre ei că sunt mai mult decât amici.

Fotografia cu pricina a fost făcută la ieșirea dintr-un restaurant ai cărui proprietari sunt doi fotbaliști ai lui Milan, Gennaro Gattuso și Christian Abbiati. Mai mult decât atât, cei doi frecventează destul de des respectivul stabiliment.

Ea se vrea a fi ziaristă de sport

Carlo și Marina s-au cunoscut în timpul unui stagiu pentru o diplomă în ziaristica sportivă pe care domnișoara, Marina Crețu pe numele ei, îl făcea la Modena. După terminarea cursului, Marina a revenit în România, dar don Carlo a venit după ea și a convins-o să revină în Peninsulă, unde se poate afirma mai ușor decât în țara natală. În afara faptului că Luisa, soția lui Ancelotti, a părăsit căminul conjugal, presa a descoperit că Marina locuiește, de puțină vreme, lângă Milano.

"Deci, ceva-ceva se poate spune că este", zice revista citată.

Publicat: 18 12. 2008, 12:08