Marcello Lippi și-a anunțat retragerea din fotbal! Adi Mutu: „Mi-a dat şansa să joc cu cei mai buni!” Ce spune legendarul antrenor italian, după o carieră fabuloasă

Marcello Lippi si-a anuntat retragerea din fotbal
Vezi galeria foto - 7 poze

Marcello Lippi și-a anunțat retragerea din fotbal. Legendarul tehnician italian a antrenat ultima dată naționala Chinei și are un palmares de invidiat. Cupa Mondială, Champions League, Supercupa Europei și cinci titluri în Serie A sunt câteva dintre trofeele omului care l-a adus pe Adrian Mutu în Italia.

Marcello Lippi a decis să spună stop la 72 de ani. Fostul antrenor al lui Juventus și Inter Milano, dar și selecționer al Italiei și al naționalei Chinei, Lippi este considerat unul dintre cei mai mari antrenori ai lumii.

Într-o declarație dată celor de la Radio Sportiva, Marcello Lippi anunță că se va retrage din activitatea de antrenor, dar că este posibil să mai activeze în fotbal în roluri minore.

Marcello Lippi și-a anunțat retragerea din fotbal!

 

Destul, voi înceta să mă antrenez. Alte roluri? Vom vedea.

Destul, așa este, vom vedea dacă poate pot fi util în diferite roluri. Cu toate acestea, până în primăvară nu vorbim despre asta”, a spus italianul.

Chiar și Juventus, prin profilul lor de pe Twitter, a dorit să aducă un omagiu lui Lippi: „Mândri că am scris împreună pagini minunate ale unei cariere fantastice și sigur că veți avea succes și în noile roluri pe care le veți acoperi”.

 

Napoli, Juventus, Internazionale Milano şi Guangzhou Evergrande sunt câteva dintre echipele antrenate de Lippi.

Italianul are în palmares 13 trofee obţinute cu Juventus şi şase cu Guangzhou Evergrande.

Marcello Lippi, omul care l-a adus pe Adi Mutu la Inter Milano

Marcello Lippi era antrenorul lui Inter în 1999, atunci când milanezii au plătit 6,5 milioane de euro celor de la Dinamo pentru transferul lui Adi Mutu.

Actualul selecționer al naționalei de tineret a României a jucat un singur sezon la Milano, după care a fost transferat la Verona.

„Astăzi am jucat împotriva naţionalei Chinei şi am avut onoarea să-l văd pe domnul Marcello Lippi, antrenorul care m-a adus din România la Inter Milano şi mi-a dat şansa să joc cu cei mai buni fotbalişti din lume, ca Ronaldo, Roberto Baggio sau Christian Vieri”, a scris Adi Mutu în ianuarie 2019, după un meci jucat de Al-Wahda 2, echipa sa, cu naționala Chinei, antrenată de Marcello Lippi.

Pe Mutu l-am antrenat la Inter, a fost fotbalistul meu, toţi fotbaliştii care joacă în Italia sunt foarte buni
Marcello Lippi

Mircea Lucescu, record incredibil! A devenit cel mai în vârstă antrenor din istoria Ligii Campionilor

Mircea Lucescu, antrenorul în vârstă de 75 de ani al lui Dinamo Kiev, a bătut un record important la meciul cu Juventus, din prima etapă a grupelor Ligii Campionilor. Italienii s-au impus cu scorul de 2-0, în Ucraina.

Mircea Lucescu a devenit cel mai în vârstă antrenor care a stat vreodată pe banca unei echipe în Liga Campionilor. A bătut astfel recordul deținut de către Jupp Heynckes, pe vremea când o antrena pe Bayern Munchen.

Top 5 cei mai vârstnici antrenori din Liga Campionilor:
Mircea Lucescu: 75 de ani și 83 de zile
Jupp Heynckes: 72 de ani și 162 de zile
Raymond Goethals: 71 de ani și 231 de zile
Sir Alex Ferguson: 71 de ani și 64 de zile
Luis Aragones: 70 de ani și 135 de zile

Publicat: 22 10. 2020, 18:25
Actualizat: 22 10. 2020, 18:30