Maradona ar putea prelua naționala Palestinei: „Sunt fanul numărul unu al poporului palestinian. Îi respect și le împărtășesc sentimentele”

După eșecul suferit pe banca tehnică a naționalei Argentinei la Cupa Mondială din 2010, Diego Armando Maradona ar putea reveni în postura de antrenor. Conform zvonurilor din presa arabă, fotbalistul care a scris istorie pentru Napoli și naționala Argentinei s-ar afla în discuții avansate pentru preluarea echipei naționale a Palestinei.

Dacă mutarea se va concretiza, Maradona va fi selecționerul Palestinei la Cupa Asiei pe Națiuni, competiție care va avea loc în ianuarie, în Australia, și la care palestinienii vor lua parte pentru prima dată în istorie.

Maradona este un susținător declarat al poporului palestinian, despre care a declarat în octombrie 2012: „Sunt fanul numărul unu al poporului palestinian. Îi respect și le împărtășesc sentimentele, din moment ce și eu am crescut luptând împotriva nedreptăților„. De asemenea, în august 2011 superstarul argentinian a primit din partea unui fan o eșarfă tradițională palestiniană și a lansat spre camerele de luat vederi mesajul „Viva Palestina!”.

VIDEO cu momentul în care Maradona se întâlnește cu fanii palestinieni

În cariera de antrenor, Maradona a mai stat pe banca selecționatei Argentinei, cu care a ajuns în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din Africa de Sud (2010), unde a fost învins cu 4-0 de Germania, iar între 2011 și 2012 a condus echipa Al Wasl (Emiratele Arabe Unite).


Articol publicat de Cristian VOICU
 

Publicat: 01 10. 2014, 22:57
Actualizat: 01 10. 2014, 22:58