Manchester United și PSG pregătesc cea mai tare afacere a verii: detaliile unui transfer anunțat

Manchester United și PSG negociază pentru a realiza una dintre cele mai importante mutări ale verii. Potrivit L’Equipe, PSG îl dorește pe Di Maria, iar United este dispusă să-l cedeze, dar vor și ei un jucător din tabăra francezilor.

PSG se află în căutarea unui jucător de atac de picior stâng și Di Maria pare cea mai bună soluție. Gruparea din Ligue 1 a încercat să-l aducă pe Di Maria încă din momentul în care argentinianul a plecat de la Real Madrid, dar transferul nu s-a mai concretizat.

Cota de piață a lui Di Maria este de 65 de milioane de euro, dar francezii vor să mai scadă din preț incluzându-l în afacere și pe Gregory Van der Wiel. Mijlocașul olandez în vârstă de 27 de ani este și pe placul lui Van Gaal, astfel încât United nu va fi deranjată de condiția pusă de PSG.

Di Maria a venit la United în vara anului trecut și a semnat un contract valabil pe cinci sezoane, dar nu a impresionat pe Old Trafford. În acest sezon, argentinianul a jucat în 32 de partide pentru „Diavoli” și a marcat patru goluri.

Publicat: 25 05. 2015, 10:59
Actualizat: 25 05. 2015, 11:00