Mai josnic nu se poate! Abia acum s-a aflat: cum a jignit-o Mourinho pe Eva Carneiro la meciul cu Swansea

Eva Carneiro va fi reprimită la antrenamentele și meciurile lui Chelsea după ce clubul i-a ridicat suspendarea primită după incidentele de la meciul cu Chelsea.

Jose Mourinho, pe de altă parte, riscă o suspendare de cel puțin cinci meciuri ca urmare a aceluiași incident. Jurnaliștii de la DailyMail au intrat în posesia raportului pe baza căruia va fi judecat antrenorul lui Chelsea. Conform sursei citate, Mourinho i-ar fi spus Evei Carneiro „filha da puta” (trad. „fiică de târfă”) atunci când aceasta revenea pe bancă după ce i-a acordat îngrijiri medicale lui Hazard.

Tehnicianul lui Chelsea neagă orice acuzație de acest gen, dar Comisia de Disciplină a Federației Engleze de Fotbal se va întâlni săptămâna viitoare pentru a judeca această speță.

Potrivit regulilor FA, jucătorii și antrenorii pot fi sancționați disciplinar dacă au folosit cuvinte jignitoare sau au avut gesturi ofensatoare. În cazul lui Mourinho există circumstanțe agravante pentru a jignit o femeie.

De unde a pornit scandalul

Un scandal uriaș a fost declanșat de Jose Mourinho în timpul partidei pe care Chelsea a terminat-o la egalitate, scor 2-2, pe teren propriu împotriva celor de la Swansea în prima etapă din noul sezon al Premier League. Echipa lui Mourinho a jucat din minutul 52 în zece oameni după eliminarea lui Courtois.

În ultimele minute ale partidei de pe Stamford Bridge, Mourinho a avut o ieșire nervoasă la adresa medicului Eva Carneiro, cea care intrase pe teren să-i acorde îngrijiri lui Eden Hazard. Portughezul s-a înfuriat când a văzut ceea ce se întâmplă, deoarece echipa sa rămăsese pe teren cu doar nouă jucători, iar cei de la Swansea ar fi putut să profite de acest lucru și să înscrie golul victoriei.

Mourinho a susținut că Hazard nu avea nevoie de intervenția medicului, deoarece mijlocașul era doar un pic obosit. Se știe faptul că în momentul în care un jucător primește îngrijiri medicale, acesta este nevoit să părăsească terenul și să intre după aceea la semnul centralului.

Eva Carneiro, în vârstă de 41 de ani, face parte din staff-ul medical al echipei londoneze din 2009 și s-a făcut remarcată pentru dedicația și profesionalismul cu care își face meseria.
 

Publicat: 19 09. 2015, 12:48
Actualizat: 19 09. 2015, 12:49