Madrilenii au mai adus un columbian: „E gata. Real Madrid l-a luat pe Falcao” Detaliile mutării

Real Madrid mai realizează o achiziție de marcă după aducerea lui James Rodriguez. Gruparea „blanco” a adus pe Bernabeu un alt jucător columbian, atacantul Radamel Falcao. Calciomercato anunță că Real și AS Monaco s-au înțeles asupra unui împrumut pe un sezon al vârfului în vârstă de 28 de ani.

Potrivit sursei citate, negocierile finale au avut loc aseară, la Monte Carlo, imediat după încheierea tragerii la sorți a grupelor UEFA Champions League. „E gata. Real Madrid l-a luat pe Falcao”, notează Calciomercato, care mai precizează că spaniolii au plătit 20 milioane de euro pentru împrumutul pe un an al columbianului și au trecut în contract o clauză prin care îl pot cumpăra la finalul acestei perioade.

Unul dintre motivele pentru care Real a ales varianta împrumutului poate fi regula fair-play-ului financiar. Madrilenii au plătit deja 80 milioane de euro pentru aducerea lui Rodriguez, iar un transfer definitiv al lui Falcao ar fi putut atrage sancțiuni din partea UEFA. Falcao a mai fost dorit în această vară de Arsenal și Liverpool.

Falcao a jucat patru sezoane la River Plate (2005-2009), au urmat apoi doi ani la FC Porto, iar în perioada 2011-2013 a evoluat la Atletico Madrid. Din 2013 este jucătorul lui AS Monaco, echipă pentru care a jucat 22 de meciuri și a marcat 13 goluri.

Publicat: 29 08. 2014, 10:54
Actualizat: 29 08. 2014, 10:55