Lopetegui e ca și plecat de la Real Madrid! Cei doi antrenori care se luptă pentru a prelua echipa

Julen Lopetegui are bagajele făcute după eșecul cu Barcelona, scor 5-1, iar Marca anunță că Antonio Conte și Santiago Solari sunt cei doi oameni aflați pe lista lui Florentino Perez, pentru a prelua echipa.

Julen Lopetegui a fost adus cu scandal în vară de la naționala Spaniei. A fost demis chiar înaintea Cupei Mondiale din Rusia pentru că semnase cu Real Madrid, unde urma să plece după turneul final, deși se afla sub contract cu Federația Spaniolă. Acum, după un start modest de campionat, pare victimă sigură. Înfrângerea cu Barcelona, scor 5-1, e picătura care a umplut paharul.

Santiago Solari s-a retras în 2011 și a ales să înceapă o nouă carieră. Omul care a fost transferat de Real Madrid chiar de la rivala Atletico, în 2000, a adunat peste 200 de meciuri în tricoul blanco. După ce a condus echipele U18 și U19 din cadrul clubului, a fost numit în 2016 la cârma formației secunde. La Real Madrid Castilla strălucește în prezent Vinicius Jr, brazilianul de 18 ani pe care Real Madrid a plătit 45 de milioane de euro.

Antonio Conte a rămas liber de contract după despărțirea de Chelsea. Fostul selecționer al Italiei a fost înlocuit cu Maurizio Sarri, care a schimbat complet fața echipei. Conte a reușit să câștige două trofee cu Chelsea, campionatul și Cupa, dar și mai impresionant a fost parcursul de la Juventus. Conte a obținut trei titluri consecutive, între 2012 și 2014. Spre deosebire de Allegri, Conte n-a reușit să realizeze niciodată eventul în Italia.

După zece etape, Real Madrid ocupă locul 9 în La Liga, cu 14 puncte. FC Barcelona conduce clasamentul, cu 21 de puncte. Ateltico și Espanyol completează podiumul, cu 19, respectiv 18 lungimi.

Publicat: 28 10. 2018, 20:31
Actualizat: 28 10. 2018, 20:36