Liverpool, păcălită de Youtube!** Nu o să vă vină să credeți cum s-au lăsat înșelați „cormoranii” pentru a cumpăra un mijlocaș VIDEO

O campanie publicitară derulată de Aston Villa s-a dovedit a fi marele noroc al lui Stewart Downing (foto în roșu)! Liverpool a plătit 25 de milioane de euro pentru el, după ce șefii de pe „Anfield” au văzut pe Youtube un clip în care fotbalistul șutează cinci mingi în niște coșuri de gunoi amplasate la 50 de metri distanță. Filmulețul s-a dovedit a fi însă un fals.

Într-o încercare originală de a spori vânzările abonamentelor, Aston Villa a regizat în sezonul 2010-2011 mai multe clipuri video spectaculoase, în care au fost implicați Stewart Downing, John Carew și Carlos Cuellar.

Campania de marketing a clubului din Birmingham l-a păcălit însă pe Tom Werner, președintele lui Liverpool, care recunoaște: „L-am văzut pe Stew cum nimerește coșurile de gunoi de la 50 de metri. Mi-am zis: «Puștiul e genial, trebuie să-l luăm!»”. Imediat, Liverpool a pus pe masă 25 de milioane de euro și l-a cumpărat pe Downing, dar acesta nu a impresionat deloc în cele 26 de partide bifate pentru „cormorani” în acest sezon. Mai mult, el a ținut capul de afiș al presei de scandal la începutul anului, când a fost arestat după ce a bătut-o măr pe fosta sa iubită, într-un club de noapte!

32 de selecții la echipa națională are Stewart Downing

Publicat: 30 01. 2012, 08:33
Actualizat: 30 01. 2012, 13:31