Lionel Messi a marcat golul 500 în carieră

Lionel Messi a înscris, duminică seară, la jocul cu Valencia, al 500-lea gol al carierei. În acest an, Messi a reușit și golul 50 pentru naționala Argentinei.

Fotbalistul echipei FC Barcelona, Lionel Messi, a mai doborât un record. Argentinianul a înscris, duminică seară, la jocul din campionat, cu Valencia, golul cu numărul 500 din întreaga carieră. Pentru a atinge aceasta performanță, starul catalanilor a avut nevoie de 612 meciuri.

Messi, care nu a mai înscris din 16 martie 2016, de la meciul cu Arsenal, a marcat 450 de goluri pentru FC Barcelona și 50 pentru naționala Argentinei.

Messi a înscris golul cu numărul 499, pe 30 martie, într-un meci cu Bolivia, în preliminariile Campionatului Mondial din 2018.

În vârstă de 28 de ani, Lionel Messi a debutat la echipa mare a Barcelonei pe 15 noiembrie 2002, la vârsta de 16 ani și 145 de zile.

Mediafax

Publicat: 18 04. 2016, 08:20
Actualizat: 18 04. 2016, 08:21