Lionel Messi a dezvăluit de ce a ales să semneze cu PSG: „Asta m-a ajutat să iau o decizie”

PSG president Nasser Al-Khelaifi and Lionel Messi during his presentation as PSG's latest signing at the Parc des Princes, Paris Lionel Messi Press Conference, Football, Parc des Princes, Paris, France - 11 August 2021,Image: 626585412, License: Rights-managed, Restrictions: EDITORIAL USE ONLY No use with unauthorised audio, video, data, fixture lists, club/league logos or "live" services. Online in-match use limited to 120 images, no video emulation. No use in betting, games or single club/league/player publications., Model Release: no, Credit line: Profimedia
Vezi galeria foto - 8 poze

Lionel Messi (34 de ani) a semnat cu PSG, după despărțirea de FC Barcelona, și a explicat de ce a luat această decizie.

Lionel Messi a fost prezentat oficial la PSG, echipă la care va juca alături de fostul său coleg de la Barcelona, Neymar, dar și alături de fostul rival de la Real Madrid, Sergio Ramos.

După conferința de presă de prezentare, Lionel Messi a vorbit și cu jurnaliștii din Spania și le-a explicat de ce a ales să semneze cu PSG.

Lionel Messi a dezvăluit de ce a ales să semneze cu PSG

Starul argentinian a declarat că prezența în echipă a unor fotbaliști pe care îi cunoaște foarte bine, cum ar fi Neymar, și a argentinienilor din staff-ul tehnic, au contat foarte mult în decizia de a semna cu PSG. 

„Cunosc foarte bine vestiarul lui PSG, am prieteni aici, cunosc majoritatea oamenilor de la club. Din exterior, aici pare un mediu sănătos, iar asta m-a ajutat să iau o decizie. Sunt și oameni din staff-ul tehnic din Argentina. Au fost multe elemente și cred că nu aș fi putut să fiu într-un loc mai bun.

Este o echipă care a fost construită să câștige și să se lupte pentru Liga Campionilor. (n.r. Câștigarea Ligii Campionilor) Este și scopul meu personal de ceva vreme. Iar să aducem cupa la Paris ar fi o reușită extraordinară pentru mine și pentru club, care încearcă să câștige marele trofeu de mulți ani”, a spus Lionel Messi, pentru ESPN.

Lionel Messi a semnat cu PSG un contract valabil pe două sezoane, cu opțiune de prelungire pentru încă un an, și va câștiga în capitala Franței nu mai puțin de 35 de milioane de euro pe sezon.

De asemenea, Neymar i-ar fi oferit tricoul cu numărul 10 bunului său prieten, însă argentinianul ar fi refuzat și ar urma să îl îmbrace pe cel cu numărul 30, pe care l-a purtat și la începuturile sale la Barcelona, în urmă cu 21 de ani.

  • 35 de trofee a cucerit Lionel Messi în tricoul blaugrana
  • 778 de meciuri oficiale a jucat Lionel Messi la Barcelona
  • 672 de goluri a înscris starul argentinian pentru gruparea catalană
  • 305 pase de gol a oferit Leo Messi la Barcelona
Publicat: 11 08. 2021, 22:22