Linda Pizzuti, cea mai sexy patroană din istoria lui Liverpool!** „Ce cântece să învăț?”

Linda Pizzuti, frumoasa soție a noului patron al lui Liverpool,
John W. Henry, ar putea fi o apariție-surpriză în tribunele din
Ghencea, la meciul cu Steaua, din 2 decembrie. Recent, a făcut
cunoștință cu at­­­­mosfera de pe „Anfield”, tot în Europa League,
la disputa cu Napoli. Atunci s-a îndrăgostit de „soccer”.

La mijlocul lunii octombrie, proprietarul lui Boston Red Sox a
devenit și patronul lui Liverpool. Două zile mai târziu, John W.
Henry a luat contact efectiv cu noua sa afacere și a asistat pe viu
la un meci al „cormoranilor”, deși a fost cu ghinion, 0-2 în
derby-ul cu Everton. Pe 4 noiembrie și-a adus și soția, de data
aceasta la un meci din Europa League, cu Napoli. Iar Linda Pizzuti
(31 de ani) a făcut senzație în tribunele de pe „Anfield”.

„Wow!
Anfield e extraordinar”

Înainte de înfruntarea cu italienii, Linda a arătat că nu
tratează „deplasarea” (trăiește în Boston alături de Henry) ca pe
una de „serviciu”, ci că vrea să se implice sentimental. Le-a cerut
fanilor, prin intermediul Twitter-ului, sfaturi în legătură cu
cântecele pe care ar trebui să le învețe până la startul partidei.
În afară de celebrul „YNWA”, l-a învățat cu siguranță și pe cel al
lui „Stevie G”. Căpitanul lui Liverpool a fost decisiv cu Napoli,
după ce a intrat la 0-1 și a întors meciul cu un hat-trick. „Wow!
Anfield e un loc extraordinar. Un meci fantastic și niște fani
senzaționali”, și-a destăinuit Linda impresiile. Care se pare că
n-a avut sentimente și pentru napoletani, deși e fiica unor
imigranți italieni.

Publicat: 25 11. 2010, 23:07
Actualizat: 25 11. 2010, 23:15