Ligue 1 are un bilanț care pare a fi pozitiv
Timp de trei sezoane consecutive, maxima divizie franceză prezintă o balanță care este pe plus, dar această stare de sănătate financiară se poate transforma ușor în stare gripală dacă se ia în calcul faptul că totul depinde de plecările în străinătate.
Totalul excedentului cu care se pot lăuda cele 20 de cluburi din L1 este de aproximativ 25 de milioane de euro. "Este un rezultat doar în aparență, deoarece ascunde un defect esențial al fotbalului francez, și anume, fuga jucătorilor către alte campionate.
Asta scade puternic nivelul primei ligi și asta se va simți, inclusiv financiar, cât de curând. Numai în decursul sezonului trecut sumele totale obținute din vânzarea de jucători a ajuns la 266 de milioane de euro", explică un analist financiar contactat de L’Equipe.
Exportul merge bine
Lucrurile de mai sus sunt confirmate de Philippe Diallo, directorul general al UPCF, sindicatul cluburilor din Hexagon. "Pierdem prea ușor talentele noastre și este greu să inventăm alți fotbaliști peste noapte.
Pe urmă, depindem prea mult de celelalte mari campionate și, în contextul actualei crize economice, s-ar putea ca piața transferurilor să se prăbușească", mai spune avocatul Diallo.
"Oricum, efectele actualei depresii se vor simți peste un an sau doi, deci se va obține un bilanț pozitiv încă cel puțin un an de acum înainte. Dar, ce va fi dup-aia?", se întreabă acesta, retoric.
Â
articol de Octavian METONI
Â