Leo Messi, decizie care i-a șocat pe șeici. Ce a hotărât în privința viitorului său la PSG

211208 -- PARIS, Dec. 8, 2021 -- Lionel Messi of Paris Saint-Germain warms up prior to the UEFA Champions League Group A soccer match between Paris Saint-Germain and Club Brugge KV at the Parc des Princes in Paris, France, Dec. 7, 2021. SPFRANCE-PARIS-UEFA CHAMPIONS LEAGUE-GROUP A-PSG VS CLUB BRUGGE GaoxJing PUBLICATIONxNOTxINxCHN
Vezi galeria foto - 4 poze

Leo Messi pare mai hotărât ca niciodată să plece de la PSG, în ciuda ofertei făcute de șeicii din fruntea francezilor.

Leo Messi, decizie care i-a șocat pe șeici. Ce a hotărât în privința viitorului său la PSG

PSG are șanse din ce în ce mai mari să rămână fără Leo Messi, care începe să se îndepărteze din ce în ce mai mult de gruparea din Ligue 1. Clubul din capitala Franței îi promisese o mărire a salariului „stelar” de 30 de milioane de euro, iar argentinianul părea tentat să dea curs acestei oferte.

Jurnalistul Gerard Romero a anunțat, însă, că mijlocașul în vârstă de 35 de ani și-a schimbat optica după ce a reușit să câștige Cupa Mondială din Qatar.

Leo Messi nu are de gând să își reînnoiască angajamentul cu PSG. Succesul obținut la Cupa Mondială l-a făcut să își schimbe optica”, a notat Gerard Romero pe rețelele de socializare.

În acest context, varianta unui transfer al lui Leo Messi în Arabia Saudită prinde din ce în ce mai mult contur. Al-Hilal este pregătită să îi ofere fotbalistului de la PSG venituri de aproximativ 300 de milioane de euro pe an, chiar mai mari decât cele pe care le obține Cristiano Ronaldo la Al-Nassr.

Leo Messi s-a reîntâlnit pe teren cu Cristiano Ronaldo

Leo Messi și Cristiano Ronaldo ar putea fi din nou adversari, după ce ani de-a rândul s-au duelat în derby-urile Spaniei dintre FC Barcelona și Real Madrid. Cei doi s-au întâlnit recent, cu ocazia meciului amical disputat între Paris Saint-Germain și selecționata echipelor Al-Hilal și Al-Nassr.

Cele două cluburi din Arabia Saudită și-au adunat cei mai buni jucători și au făcut echipă pentru a o înfrunta pe PSG, venită la Riyadh cu cele mai importante vedete din lotul lui Christophe Galtier.

Leo Messi a reușit să deschidă scorul în minutul 3 al jocului, însă Cristiano Ronaldo a reușit să egaleze din lovitură de la 11 metri în minutul 33.

Marquinhos i-a readus pe parizieni în avantaj cu două minute înainte de finalul primelor 45, însă prelungirile primului mitan au declanșat nebunia la Riyadh.

Neymar a ratat un penalty în al treilea minut suplimentar, iar în cel de-al șaselea, Cristiano Ronaldo a făcut dubla și a dus scorul la 2-2 chiar înaintea pauzei!

Prima repriză a avut de toate: în minutul 39, când scorul era încă 1-1, Juan Bernat a primit un cartonaș roșu!

În repriza secundă, s-a mai marcat de încă 5 ori! Scorul final a fost 4-5, după ce Jang Hyun-Soo și Talisca au înscris pentru arabi, iar Sergio Ramos, Kylian Mbappe și Hugo Ekitike au punctat pentru PSG

Publicat: 23 01. 2023, 23:33