Legenda continuă! Messi va juca diseară partida cu numărul 400 în tricoul Barçei! Cifrele argentinianului sunt impresionante

Lionel Messi va juca în această seară, împotriva celor de la Levante în Cupa Regelui, meciul cu numărul 400 în tricoul Barcelonei. El acumulat în această perioadă o experiență imensă, minute jucate, goluri, driblinguri și multe pase decive. Tot ceea ce are nevoie un jucător mare.

La doar 26 de ani are un CV impresionant, în cele 399 de partide disputate până acum a înscris 331 de goluri, având o medie excelentă de 0,82 goluri per meci.Are în palmares 21 de titluri, din cele 399 de partide, 278 au fost câștigate de catalani, având un procentaj de 69,69% de victorii și doar 10,52 înfrângeri. În sezonul 2011-2012 a reușit performanța de a marca 73 de goluri în 60 de partide jucate.

A marcat de cinci ori într-un singur meci, de patru ori în patru partide, de trei ori în 19, de două ori în 71 și câte un gol în 111 jocuri.

Fără îndoială că aceste recorduri ar putea fi depășite anii următori de jucătorul cu care Barcelona se confundă în ultimii ani.

Sursă Foto: Sport.es


 

Publicat: 22 01. 2014, 10:19
Actualizat: 22 01. 2014, 11:19