Lecție superbă a lui Luis Enrique. Ancelotti a luat-o pe urmele lui Mourinho și l-a ironizat pe catalan, acesta a răspuns genial

  • Luis Enrique s-a dovedit a fi un gentleman desăvârșit și nu a dorit să intre în polemici cu omologul de pe banca Realului, Carlo Ancelotti, înaintea derby-ului de pe Bernabeu (sâmbătă, ora 19:00).

Întotdeauna înainte de El Clasico apele se agită, iar declarațiile belicoase devin, pentru o scurtă perioadă, la modă în Spania. Mourinho era unul dintre cei mai „compleți” actori din acest punct de vedere, iar „moștenirea” sa a fost dusă mai departe de Carlo Ancelotti.

Imediat după partida cu Liverpool, scor 3-0 în Liga Campionilor, italianul a ținut să îl ironizeze pe Luis Enrique. „Eu nu l-am întrebat pe Cristiano Ronaldo înainte să-l schimb„, a glumit tehnicianul blanco, pentru ca apoi să izbucnească în râs, ca după o glumă savuroasă.

Trimiterea era clară spre Luis Enrique, care s-a lovit de refuzul lui Messi de a ieși de pe teren la ultima partidă de pe teren propriu, în campionat.

Săgeata trimisă de Ancelotti nu a fost „mușcată” de Luis Enrique, care, deși la primul El Clasico din postura de antrenor, a dovedit că este un tip extrem de echilibrat, care nu cade în astfel de capcane. Mai mult, antrenorul blaugrana a răspuns într-o manieră impresionantă, fiind lăudat de media din toată Spania pentru atitudinea sa.

Îl respect foarte mult pe Ancelotti, ca om și ca antrenor și știu de glumă. Toți avem dreptul să glumim. Îmi place chiar mult de el„, a spus Luis Enrique, pentru ca apoi să dezvăluie câteva dintre secretele sale: „Înainte să fac schimbările, mereu întreb jucătorii dacă au primit vreo lovitură, dacă au vreo problemă. S-a întâmplat cu Leo, cu Neymar, cu Andres, iar apoi decid în funcție de ceea ce cred. Faptele sunt interpretabile, fiecare să creadă ce vrea, că pe mine nu mă interesează. Voi continua să fac ceea ce am făcut, mă voi încrede în feeling-ul cu jucătorii, de ceea ce văd pe terenul de joc„.

Publicat: 25 10. 2014, 13:07
Actualizat: 25 10. 2014, 13:08