Latura întunecată a internetului. Glumele morbide făcute pe seama dispariției lui Emiliano Sala: „Sper că au păstrat bonul”. Postările au declanșat un val de ură: „Ce e în neregulă cu voi?!”

de Alexandru Stănilă

Fotbalistul argentinian Emiliano Sala (28 de ani) a fost dat dispărut luni seară în timp ce se afla deasupra Canalului Mânecii într-un avion de mici dimensiuni, de tip Piper Malibu. Joi, autoritățile au sistat operațiune de căutare a atacantului și a pilotului David Ibbotson.

Deși lumea fotbalului este șocată de acest eveniment, pe rețelele de socializare au apărut mai multe glume morbide pe seama jucătorului care a semnat cu Cardiff City în această iarnă, în schimbul sumei record de 20 de milioane de euro. Iată câteva dintre mesajele care au șocat internetul: „Sper că cei de la Cardiff au păstrat bonul pentru Sala„, „Îl voi scoate din echipa mea de Fantasy Football” .

A apărut și o fotografie cu atacantul Argentinian jucând fotbalul pe fundul mării cu descrierea „Nu vă îngrijorați, l-am găsit pe Sala!”. Astfel de postări au ajuns pe Twitter la doar câteva ore după anunțarea dispariției avionului care îl transporta pe fotbalist de la Nantes spre Cardiff.

Așa cum era de așteptat, utilizatorii au criticat vehement glumele care au circulat pe Twitter, ei suspectând că acestea ar proveni de la fani ai lui Swansea City, marea rivală a lui Cardiff din Țara Galilor: „Mi se pare dezgustător să văd fani ai lui Swansea care să facă glume pe seama lui Sala. În astfel de cazuri, rivalitatea trebuie lăsată deoparte și să ne rugăm cu toții pentru Sala”, a fost una dintre reacții. „Foarte multe gunoaie care ironizează cazul lui Sala. Ce e în neregulă cu voi?! „, a mai scris un utilizator.

Luni seară, avionul privat de tip Piper Malibu, care plecase din Nantes cu destinația Cardiff, a dispărut de pe radar deasupra Canalului Mânecii. La bord se aflau piltoul David Ibbotson și atacantul Emiliano Sala. Joi după-amiază, autoritățile au anunțat că vor sista operațiunea de căutare, după ce nu a fost găsită nicio urmă.

Publicat: 24 01. 2019, 18:34
Actualizat: 24 01. 2019, 18:35