La 41 de ani, Rivaldo și-a anunțat retragerea din activitate: „Istoria mea ca jucător a luat sfârșit. Cu lacrimi în ochi, vreau să vă mulțumesc!”

Brazilianul Rivaldo, în vârstă de 41 de ani, câștigătorul Balonului de Aur în 1999, a anunțat, sâmbătă, printr-un mesaj postat pe Instagram, că s-a retras din activitatea de fotbalist, informează AFP.

„Istoria mea ca jucător a luat sfârșit. Cu lacrimi în ochi, vreau astăzi în primul rând să le mulțumesc lui Dumnezeu, familiei mele și vouă tuturor pentru susținerea și căldura pe care mi le-ați arătat în cei 24 de ani în care am fost fotbalist”, a scris Rivaldo.

Rivaldo a juca în data de 23 martie pentru clubul Mogi Mirim, al cărui președinte este.

Brazilianul a fost legitimat până în noiembrie la gruparea Sao Caetano, de la care a plecat din cauza unor probleme medicale. La începutul lunii ianuarie, Rivaldo declara pentru site-ul oficial al clubului Mogi Mirim că era „mai aproape de a nu juca decât de a juca”.

Rivaldo a câștigat numeroase trofee de-a lungul carierei, între care și Cupa Mondială (2002) și Liga Campionilor (cu AC Milan, în 2003).

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 15 03. 2014, 20:40
Actualizat: 15 03. 2014, 20:41