Kuban se teme de un coșmar: „Nu avem energie fără el!”** Ce plan de salvare au rușii: Super Dan va fi de nerecunoscut după asta

Kuban se teme de un start de sezon de coșmar. După înfrângerea de la Anji, acolo unde eroii locali Etoo și Traore l-au îngenuncheat pe Dan Petrescu, șefii lui Kuban vor să pună în aplicare planul de salvare.

Dan Petrescu este suspendat pentru șase etape și rușii se tem că fără antrenorul român, echipa se va scunfunda încă din începutul sezonului. Șefii echipei vor să facă apel la Federație pentru reducerea suspendării la trei etape, dar îi cer antrenorului să promită că nu va mai încălca regulile.

„Suntem pregătiți să facem apel și să îl înaintăm după primele trei etape. Dacă în primele trei etape nu va încălca regulile, ne vom întâlni. Vom vorbi cu liderii Federației și suntem siguri că aceștia vor aproba cererea noastră”, a declarat Suren Mkrtchyan, șeful lui Kuban.

Kuban se pregătește pentru meciul cu nou promovata Mordovia! Până atunci, și cel care i-a ținut locul pe banca lui Kuban în deplasarea de la Anji îi simte absența

„Fără Dan Petrescu, parcă nu avem energie„, spune Emil Caras. „Nu meritam să pierdem! Suntem fără energie în absenta antrenorului nostru. Ne-a lipsit comunicarea directă cu antrenorul”

Publicat: 23 07. 2012, 17:42
Actualizat: 23 07. 2012, 17:49