Khedira a fost externat după ce a suferit o comoție cerebrală la meciul de Cupă cu Cornella și a petrecut noaptea la spital

UPDATE: Mijlocașul german al echipei Real Madrid, Sami Khedira, care a petrecut noaptea de marți spre miercuri la spital, după ce a suferit o comoție cerebrală la meciul cu formația Cornella, din Cupa Spaniei, a fost externat miercuri, în jurul prânzului, a anunțat clubul madrilen.

„După testele neurologice efectutate, Sami Khedira a primit acordul medicilor pentru a părăsi spitalul”, a anunțat Real Madrid.

Sami Khedira s-a accidentat în minutul 55 al meciului disputate pe arena Santiago Bernabeu, la un duel cu David Garcia. El a fost înlocuit cu Jese, revenit pe teren după opt luni.


Mijlocașul formației Real Madrid, Sami Khedira, a petrecut noaptea de marți spre miercuri la spital, după ce a suferit o comoție cerebrală la meciul cu echipa Cornella, din Cupa Spaniei, informează presa spaniolă.

Sami Khedira s-a accidentat în minutul 55 al meciului disputate pe arena Santiago Bernabeu, la un duel cu David Garcia. El a fost înlocuit cu Jese, revenit pe teren după opt luni.

Formația Real Madrid s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Spaniei, după ce a învins echipa Cornella, din a treia ligă, cu scorul de 5-0, în manșa retur a 16-imilor competiției. Golurile au fost marcate de James Rodriguez ’16, ’34, Isco ’33, Chicharito Hernandez ’60 și Jese ’78.

În tur, Real Madrid s-a impus cu scorul de 4-1.

Sursa: Mediafax

Publicat: 03 12. 2014, 16:22
Actualizat: 03 12. 2014, 16:23