Juventus pregătește primul „tun” al iernii! „Bătrâna Doamnă” e gata să dea un munte de bani pentru fotbalistul dorit cu ardoare de Sarri

Antrenorul lui Juventus, Maurizio Sarri, este cu gândul la fostul său jucător de la Chelsea, N’Golo Kante. Antrenorul italian vrea să îl aducă pe jucătorul francez la Torino, pentru a forma cel mai dinamic „mijloc” din Serie A.

Aaron Ramsey (28 de ani), Miralem Pjanic (29 de ani) și N’Golo Kante (28 de ani) formează tripla pe care Maurizio Sarri o visează și despre care crede că ar fi cel mai puternic mijloc din Europa.

Tehnicianul italian nu este cunoscut precum un antrenor care are multe cerințe, din contră, el a preferat mereu să pregătească și să evolueze cu ceea ce are la dispoziție, însă, mijlocașul lui Chelsea este unul dintre numele pe care Sarri vrea să îl aibă în lotul lui.

În vârstă de 60 de ani, Maurizio Sarri i-a transmis vicepreședintelui echipei Juventus, Pavel Nedved, că el are încredere în calitățile fotbalistului francez și că alături de el ar crea o echipă și mai puternică.

Potrivit Daily Mail, clubul torinez ar fi dispus să ofere 70 de milioane de lire sterline (78,5 milioane de euro) pe N’Golo Kante.

Mijlocașul în vârstă de 28 de ani a ajuns la Chelsea în anul 2016, de la echipa Leicester, contra sumei de 35,8 milioane de euro. În trecut a mai evoluat la formațiile din Franța: SM Caen și US Boulogne. A câștigat de două ori titlul de campion în Premier League (în 2017 cu Chelsea, în 2016 cu Leicester City), o Cupă a Ligii și o Cupă a Angliei, ambele în tricoul lui Chelsea.

Publicat: 02 10. 2019, 17:14