Juventus Arena, o mașină de făcut bani!** Italienii au plătit doar 105 milioane € pentru noua casă

La două zile după fiasco-ul numit Național Arena, românii au încasat un șut din „Cizmă”. Joi seară, la Torino, a fost inaugurată „Juventus Arena”, noua casă a „Bătrânei Doamne”. Arena e puțin mai mică decât cea de la București, dar a costat mai puțin decât jumătate! Iar brazdele n-au sărit deloc la meciul de inaugurare, 1-1 cu Notts County, echipă cu care Juventus are legături istorice.

Joi seară, Juve a finalizat un proiect important, unul început în 2006, când „bianco-nerrii” au decis să se mute de pe neatractivul „Delle Alpi”. O arenă cu piste de atletism, slab populată (în medie doar o treime din cele 67 .000 de locuri erau ocupate la meciurile lui Juve) a fost înlocuită cu una modernă. De fapt, cu un model de succes. Pentru că noul stadion al lui Juventus a fost proiectat ca o mașină de făcut bani. Într-o perioadă în care în România suporterilor li se recomandă să rămână acasă, când departamentele de marketing ale unor echipe sunt desființate și când unele grupări și-au pierdut noțiunea de „acasă”, Juventus gândește altfel. Invită nu doar fanii la stadion, ci și familiile acestora (în noua arenă e integrat și un mall uriaș). Scopul e clar. Orice ban în plus e binevenit.

Vor să scoată 32 de milioane de euro doar din bilete!

Când locuiești cu chirie, parcă nu prea te interesează starea locuinței. Iar când lucrezi cu bani publici, aceștia se consumă de obicei mai rapid. Lucrurile și situația se schimbă când ești proprietar. E o premieră și pentru Italia, unde majoritatea arenelor sunt deținute de municipalitate. Pe drumul deschis de Juventus vor călca pe viitor și alte echipe din Cizmă, dar deocamdată „alb-negrii” trag foloasele. Nu mai trebuie plătite chirii și toți banii intră direct în conturile echipei. Iar în noua eră, Juve va aștepta să încaseze mult mai mulți bani din vânzările de bilete. Arena are 13.000 de locuri mai mult decât stadionul „Olimpic”, pe care Juve l-a împărțit cu rivala Torino din 2006 încoace. „Estimările sunt ca vânzările de bilete să acopere 20 la sută din încasările totale ale clubului”, a anunțat Francesco Calvo, directorul de marketing al lui Juve. Anul trecut, Juventus a luat din bilete 11 milioane. În noile condiții, se așteaptă la 32 de milioane.

Primul meci oficial pe noul stadion va avea loc mâine, când Juventus va primi vizita celor de la Parma
„Juventus Arena” e construită pe locul fostului stadion „Delle Alpi”
34.000 m2 e suprafața mall-ului integrat în arenă, deschis zilnic
4.000 de locuri de parcare are „Juventus Arena”
O lojă de lux pe „Juventus Arena” costă 150.000 de euro pe sezon, iar 90% dintre loje sunt deja ocupate

41 de mii de locuri are „Juventus Arena”, din care 3.600 sunt locuri „premium”, plus

40 de loje sunt pe „Național Arena”, un stadion cu o capacitate de 55.600 de locuri (3.600 locuri VIP)

Publicat: 10 09. 2011, 03:00
Actualizat: 10 09. 2011, 03:00