Juventus a câștigat derby-ul cu AC Milan! Dybala a adus victoria din penalty, în minutul 90+7

Juventus a câștigat derby-ul cu AC Milan, meci ce a deschis etapa a 28-a din Serie A. Echipa din Torino s-a impus cu 2-1, golul victoriei fiind marcat din penalty în minutul 7 de prelungiri.

Benatia a deschis scorul pentru gazde în minutul 30, din pasa lui Dani Alves, dar AC Milan a reușit să revină până la pauză datorită golului lui Bacca din minutul 43. În minutul 90+3, „diavolii milanezi” au rămas în 10, Sosa fiind eliminat pentru cumul de cartonașe, iar în minutul 90+7 Dybala a executat penalty-ul care a decis soarta celor trei puncte.

În urma acestui rezultat, Juventus este lider în Serie A, cu 70 de puncte, în timp ce AC Milan ocupă poziția a șaptea, cu 50 de puncte.

Publicat: 11 03. 2017, 08:50
Actualizat: 11 03. 2017, 08:51