Junior Moraes a fost convocat de Șevcenko la naționala Ucrainei! Destin incredibil pentru atacantul adus de Șumudică în Europa, la Gloria Bistrița: „Jean Pădureanu nu voia să dăm 5000 de dolari pe el”

Junior Moraes, omul care a impresionat în Liga 1 în tricoul Gloriei Bistrița, a fost convocat în premieră în naționala Ucrainei. Brazilianul în vârstă de 31 de ani a obținut cetățenia ucraineană, astfel că selecționerul Andrei Șevcenko l-a chemat la lot, pentru primele două jocuri din preliminariile pentru EURO 2020.

Adus în Europa de Gloria Bistrița, Junior Moraes a rămas în Liga 1 la cererea lui Marius Șumudică. În trecut, la ProSport Live, Marius Șumudică a dezvăluit cum l-a convins pe Jean Pădureanu să-l cumpere pe Junior Moraes. Atacantul a fost crescut de Santos, iar în 2010 a plecat pentru prima dată din Brazilia, fiind transferat de Gloria Bistrița. Marius Șumudică a fost cel care a orchestrat mutarea: „L-am luat pe Junior Moraes cu 5000 de dolari. Nea Jean Pădureanu zicea: > Era iarnă când l-am adus, el venea din Brazilia de la caldură, așa că m-am dus la magazie să iau o geacă să pun pe el. L-am vândut cu 1,4 milioane de euro la Metalurg Donețk! Jean Pădureanu mă întreba: >. I-am zis >. Nu m-a înșelat ochiul și a fost la Dinamo Kiev, acum joacă în China pe zeci de milioane de euro.”

Moraes a fost coleg la Tianjin Quanjin cu Axel Witsel și Alexandre Pato, dar chinezii nu i-au activat clauza de cumpărare, astfel că acesta s-a întors la Kiev. După un alt sezon reușit pentru Dinamo Kiev, Junior Moraes s-a pus la masă cu oficialii clubului pentru a negocia prelungirea contractului. Cele două părți n-au căzut de acord, astfel că atacantul a devenit liber de contract. Rivala Șahtior a profitat și l-a convins să semneze.

În acest sezon, Junior Moraes e de neoprit. În 31 de meciuri oficiale pentru Șahtior Donețk, brazilianul care a obținut cetățenia ucraineană a reușit să înscrie 21 de goluri. Acum se pregătește pentru debutul în echipa națională, sub comanda lui Șevcenko. În primele două jocuri din preliminarii, Ucraina, va înfrunta Portugalia și Luxemburg. În Grupa B se mai regăsesc Serbia și Lituania, fostele adversare ale României din Liga Națiunilor.

Grupa preliminarii EURO 2020

  • Grupa A: Anglia, Cehia, Bulgaria, Muntenegru, Kosovo
  • Grupa B: Portugalia, Ucraina, Serbia, Lituania, Luxemburg
  • Grupa C: Olanda, Germania, Irlanda de Nord, Estonia, Belarus
  • Grupa D: Elveția, Danemarca, Irlanda, Georgia, Gibraltar
  • Grupa E: Croația, Țara Galilor, Slovacia, Ungaria, Azerbaidjan
  • Grupa F: Spania, Suedia, Norvegia, România, Insulele Feroe, Malta
  • Grupa G: Polonia, Austria, Israel, Slovenia, Macedonia, Letonia
  • Grupa H: Franța, Islanda, Turcia, Albania, Moldova, Andorra
  • Grupa I: Belgia, Rusia, Scoția, Cipru, Kazahstan, San Marino
  • Grupa J: Italia, Bosnia, Finlanda, Grecia, Armenia, Lichtenstein
Publicat: 19 03. 2019, 19:28
Actualizat: 19 03. 2019, 19:47