Jose Mourinho și-a pus jucătorii să le ofere tricourile de joc fanilor: „E perioada Crăciunului!”

Jose Mourinho, managerul echipei britanice Manchester United, i-a pus pe jucătorii săi să le ofere suporterilor tricourile de joc după victoria cu West Brom, informează BBC. Acesta și-a motivat decizia spunând că „este perioada Crăciunului”.

Căpitanul Wayne Rooney, Paul Pogba și Marcus Rashford le-au dăruit tricourile fanilor la finalul partidei din deplasare, câștigată de Manchester United, scor 2-0.

„Eu le-am spus să facă asta. Este perioada Crăciunului. Pentru fani, un tricou purtat de favoriții săi primit la finalul unui joc înseamnă mult. Este trist că nu toată lumea poate primi unul, însă cei ce îl primesc au o senzație plăcută. Pentru jucători e doar încă un tricou. În cabină îl dau celui ce are grijă de ele, îl dăruiesc unui prieten sau îl schimbă cu unul dintre jucătorii echipei adverse”, a spus Mourinho la finalul jocului, citat de BBC.

Zlatan Ibrahimovic a marcat cele două goluri ale lui United și a adus cele trei puncte pentru formația lui Jose Mourinho. Este a treia victorie consecutivă obținută de elevii antrenorului portughez, „diavolii” fiind neînvinși în ultimele zece jocuri din toate competițiile. În etapa următoare, Manchester United va juca împotriva lui Sunderland, de Boxing Day, pe 26 decembrie, de la ora 17:00.

Mediafax

Publicat: 18 12. 2016, 14:07
Actualizat: 18 12. 2016, 14:08