Javier Zanetti, aproape de a atinge a 570-a prezență în Serie A!

Dacă jucătorul lui Inter va face parte din primul 11 diseară contra Sienei, va bifa cea de-a 570-a prezență pentru Inter în Serie A, egalând performanța legendarului portar italian, Dino Zoff.

Jucătorul argentinian în vârstă de 38 de ani mai are însă mult de jucat pentru a putea egala recordul altui jucător de legendă, emblema rivalilor de pe Giuseppe Meazza, Paolo Maldini, care a strâns 648 de meciuri în campionatul italian.

Înaintea lui Zanetti se află și portarul Gianluca Pagliuca, acesta bifând 595 de apariții pe scena fotbalului italian dar pentru 4 formații diferite: Sampdoria, Inter, Bologna și Ascoli.

Zanetti joacă la Inter din vara anului 1995, transferându-se atunci de la Banfield, din campionatul Argentinei.

Articol scris de Vlad Cristescu

Publicat: 11 04. 2012, 15:05
Actualizat: 11 04. 2012, 15:06