Jamie Vardy nu joacă împotriva Australiei pentru că se însoară

După ce a marcat în ultimele trei meciuri ale naționalei Angliei, atacantul echipei Leicester City, Jamie Vardy va rata meciul amical cu Australia, ce se va disputa vineri, pentru că miercuri are programată propria nuntă.

Atacantul în vârstă de 29 de ani și-a mai amânat o dată nunta, anul trecut, iar acum a fost nevoit să mute data ceremoniei, din iunie, pe 25 mai, tocmai pentru a putea participa la Campionatul European.

„Antrenorul mi-a dat voie să merg să mă însor. Miercuri voi face pasul cel mare, iar apoi mă voi întoarce la treabă.” a spus Vardy

Vardy, care a înscris 24 de goluri în acest sezon în Premier League a fost titular în victoria de duminică a naționalei Angliei, 2-1 cu Turcia. A început meciul în banda stângă a atacului lui Hodgson, iar după ce a fost mutat de antrenor în centru a marcat golul victoriei pentru echipa țării sale.

„E un jucător foarte important pentru noi. Locul său în primul 11 sau în lot nu este deloc amenințat și trebuie să vedem cum se descurcă și ceilalți atacanți. Merită câteva zile libere pentru a se însura.” a spus și antrenorul englezilor, Roy Hodgson

Pentru meciurile cu Australia, de vineri, și cu Portugalia, pe 2 iunie, Roy Hodgson îi va avea la dispoziție și pe jucătorii echipelor Manchester Uniteed și Liverpool. Singurul cu probleme medicale este fotbalistul de 18 ani al lui Manchester United, Marcus Rashford, care a suferit o accidentare la genunchi în finala Cupei Angliei cu Crystal Palace.

Mediafax

Publicat: 23 05. 2016, 10:12
Actualizat: 23 05. 2016, 10:39