Italienii vor să-și facă închisori în stadioane!

Italia se pregătește să lanseze o campanie publicitară puternică împotriva… huliganismului. Anunțul a fost făcut chiar de Ministrul de Interne italian, Roberto Maroni.

Campania este doar una dintre măsurile pe care le pregătește guvernul italian împotriva flagelului care bântuie Peninsula. Dezbaterea împotriva huliganismului e prezentă de mult timp pe agenda guvernului italian, însa ea s-a acutizat după ultimele evenimente neplăcute de la începutul sezonului. Fanii lui Napoli s-au răsculat și au provocat incidente serioase, în drumul spre Roma, pentru partida cu fosta echipă a lui Chivu.

Un tren și 20 de autobuze au fost devastate de fanii napoletani, care au mai luat la bătaie și un conductor de tren, mai mulți polițiști și chiar câțiva trecători care se aflau în zonă. Toate acestea, la mai puțin de un an după moartea unui ofițer de poliție și a unui suporter lazial, în incidente legate de fotbalul italian.

Acum, Italia încearcă să reacționeze.

"Ministrul Maroni a anunțat ca guvernul va lansa o campanie publicitară împotriva violenței din lumea fotbalului", se poate citi într-o declarație a guvernului italian. "Campania va fi compusă din spoturi TV difuzate la RAI, dar și reclame în cotidienele sportive sau pe site-urile de sport. De asemenea, jucătorii din Serie A și B vor purta tricouri cu mesaje anti-violență".

Închisori la stadion!

Antonio Matarrese, președinte al "Lega Nazionale Professionisti" (cunoscută drept "Lega Calcio" – organismul de conducere al primelor două ligi de fotbal din Italia: Serie A și Serie B), a făcut o declarație șoc: el ar vrea ca în fiecare stadion din Italia să fie construite închisori, pentru a putea băga cât mai repede "la răcoare" suporterii violenți!

"Avem legi vagi și ambigue ce trebuie schimbate. Politicienii au propriile lor idei, dar noi am vrea să construim celule de detenție chiar în interiorul stadioanelor, pentru ca suporterii problematici să poată fi încarcerați cât mai repede", a explicat Matarrese.

Publicat: 11 09. 2008, 19:08
Actualizat: 11 09. 2008, 19:09