Italienii, exaltați de Interul lui Chivu, după valul de încredere la adrea românului: „Și-a astupat urechile și are principii clare! A învățat de la Mourinho“
Cristi Chivu a avut un debut fulminant pe banca lui Inter, în Serie A. Echipa lui a zdrobit cu 5-0 pe Torino, în prima etapă a noul sezon al campionatului italian.
O victorie reconfortantă și dătătoare de speranță pentru fanii echipei cu 20 de titluri în Italia, care anul trecut a terminat pe locul doi, după campioana Napoli.
„Chivu a învățat de la Mourinho“
Fostul căpitan al naționalei este primul antrenor străin, din ultimii 22 de ani, care câștigă la debutul pe banca milanezilor. Nu se mai întâmplase de la Hector Cuper, deși în intervalul menționat echipa i-a avut antrenori pe Mourinho, Rafa Benitez, Leonardo sau Frank De Boer.
Jocul lui Inter, sub comanda lui Chivu a fost luat la puricat, iar editorialistul Stefano Bertochi a apreciat că așteptările au fost depășite. „Cinci goluri marcate, zero primite, joc strălucitor și multe semne excelente. Câți și-au imaginat o astfel de seară? Nimeni. Mai ales după finalul dezamăgitor al sezonului trecut. Inter trece de la înfrângerea istorică de la Munchen, în finala Ligii Campionilor, la victoria cu Torino, în prima apariție a lui Cristian Chivu ca antrenor nerazzurri în Serie A”, a scris acesta conform internews.it.
Fin cunoscător al fenomenului Inter, acesta a dezvăluit că numirea lui Chivu a fost privită cu scepticim: „Din momentul în care Beppe Marotta & Co. au oficializat despărțirea de Simone Inzaghi și au decis să renunțe la varianta fascinantă Cesc Fabregas, o mare parte din opinia publică și fanii au început să strâmbe din nas la sosirea pe bancă a antrenorului, născut în 1980, la Reșița. Și asta pentru că a fost considerat prea imatur și lipsit de experiență pentru prima ligă, datorită singurei experiențe – deși pozitivă – în sectorul de tineret nerazzurri și a doar 13 apariții în categorie la cârma lui Parma. Care în cele din urmă, chiar și cu rezultate prestigioase, a fost totuși o luptă de salvare de la retrogradare”.
„Chivu și-a astupat urechile”
Ce a făcut însă Chivu:„Și-a astupat urechile, a lăsat deoparte opiniile scepticilor și a acordat prioritate unui singur lucru: munca. Pentru el, să antreneze Inter, mai ales după pagina de neuitat a istoriei scrisă ca fotbalist, este o mare și frumoasă responsabilitate, mai ales că acum vrea să dea ceva înapoi acestui club”.
El crede că românul are principii clare. „La nivel comunicativ, Chivu arată că a învățat ceea ce au fost învățăturile unui reprezentant de top, precum Jose Mourinho. La nivel tactic, însă, a arătat că are principii clare și specifice: posesie, agresivitate, pressing înalt și fotbal vertical. Și, desigur, mentalitatea. Deoarece, așa cum a explicat pentru Sky Sport, după meciul de pe San Siro, fotbalul nu este doar o chestiune de picioare, ci și mental. Fie și numai pentru că „mentalitatea îți dă întotdeauna puțin mai mult”.
Concluzia? „Primele semne nu sunt bune, sunt excelente. Chivu trebuie să aibă timp să lucreze calm, fără presiune excesivă. Și fără să începem să vorbim despre chivuism, așa cum ordonase chiar românul, după prima victorie a lui Inter ca antrenor împotriva lui River Plate în SUA”.
Inter Milano va juca duminică, tot pe teren propriu, contra lui Udinese, în etapa a doua din Serie A.