Juventus Torino vrea să deturneze transferul lui Eduardo Camavinga, aflat în topul listei lui Real Madrid!

Discuțiile dintre Rennes și Juventus Torino pentru împrumutul lui Rugani au constituit piatra de temelie pentru asaltul piemontezilor asupra mijlocașului francez Eduardo Camavinga.

Potrivit celor de la Tuttosport, Fabio Paratici, directorul sportiv al lui Juventus, s-a folosit de discuțiile cu cei de la Rennes pentru împrumutul lui Rugani pentru a stabili o legătură de afaceri cu clubul francez și a încerca să blocheze trecerea lui Camavinga la Real Madrid.

Se anunță un război total între Juventus Torino și Real Madrid pentru Eduardo Camavinga

Eduardo Camavinga este una dintre țintele declarate ale Realului, dar Juventus a intrat puternic în lupta pentru fotbalist.

Fiecare gigant al fotbalului european are propriile arme cu care se bate pentru a transfera jucătorii pe care îi dorește. Dacă la Real Madrid blazonul clubului și charisma lui Zidane sunt două atuuri redutabile, Juventus îi are pe Cristiano Ronaldo și pe directorul sportiv Fabio Paratici de partea ei.

Juventus se mișcă bine pe piața franceză, unde are o relație foarte bună cu cei de la Lyon, dar ar dori același lucru și cu cei de la Rennes.

Rugani a fost cedat sub formă de împrumut la Rennes în schimbul sumei de 2 milioane de euro, dar ceea ce a servit mai mult italienilor a fost consolidarea relației de afaceri cu clubul francez, acolo unde evoluează Eduardo Camavinga, tânărul star al naționalei franceze la care se gândește acum și Juventus.

Jucătorul a uimit încă o dată ca titular pentru Franța și a marcat un gol fabulos. Pirlo ar vede în el jucătorul ideal pentru viitorul lui Juventus. De aceea, Fabio Paratici a deschis o punte de dialog cu Francois-Henri Pinault, proprietarul lui Rennes. Se anunță un război extrem de interesant în vara lui 2021, cu formația torineză și cei de la Real Madrid în competiție pentru puștiul Camavinga.

Publicat: 09 10. 2020, 18:16