Juventus, meci de coșmar fără Cristiano Ronaldo! Vești excelente pentru Mircea Lucescu. Campioana s-a făcut de râs cu o echipă care a luat zece goluri în primele trei etape din Serie A

Juventus s-a descurcat teribil de greu fără golgheterul Cristiano Ronaldo! Campioana Italiei n-a putut să o bată pe Crotone, partida terminându-se la egalitate, scor 1-1. Marți, de la ora 19:55, Juventus joacă în Ucraina cu Dinamo Kiev, echipa antrenată de Mircea Lucescu.

Morata a marcat singurul gol al lui Juventus, care nu s-a putut baza pe Cristiano Ronaldo, aflat în izolare, la Torino, după ce s-a infectat la naționala Portugaliei cu noul coronavirus.

Juventus a pierdut două puncte mari fără Cristiano Ronaldo

Crotone a început tare duelul cu campioana din Serie A și a dat lovitura cu Juventus în minutul 12: Simy a deschis scorul din penalty.

Morata a egalat din fața porții în minutul 21, iar apoi Chiesa, aflat la debut, a fost eliminat pentru o intrare foarte dură și lucrurile s-au complicat teribil pentru Juventus, care a resimțit din plin absența lui Ronaldo.

Morata a mai marcat o dată, dar golul vârfului a fost anulat, acesta fiind în poziție neregulamentară, după ce faza a fost analizată și în cabina VAR.

Crotone a scos primul punct din această ediție de Serie A tocmai cu Juventus, în condițiile în care luase zece goluri în primele trei etape, în care a suferit tot atâtea eșecuri.

După remiza de sâmbătă, Juventus a rămas fără eșec, dar este la patru puncte de liderul AC Milan, care a bătut-o pe Inter, cu scorul de 2-1.

De menționat și recordul lui Gianluigi Buffon, care a ajuns sâmbătă seara la formidabilă cifră de 650 de meciuri în prima ligă din Italia. Fostul mare internațional italian a debutat în Serie A în noiembrie 1995.

Crotone – Juventus | Echipele

CROTONE: Cordaz – Magallan, Marrone, Luperto (83’ Golemic) – Pedro Pereira (74’ Rispoli), Molina (87’ Petriccione), Cigarini, Vulic (74’ Siligardi), Reca – Messias, Simy.

JUVENTUS: Buffon – Danilo, Bonucci, Demiral – Portanova (56’ Cuadrado), Bentancur, Arthur (70’ Rabiot), Frabotta – Chiesa, Morata, Kulusevski (70’ Bernardeschi).

Marți, de la ora 19:55, în prima etapă a grupelor Ligii Campionilor, Juventus joacă pe terenul lui Dinamo Kiev, echipă antrenată de Mircea Lucescu.

Publicat: 17 10. 2020, 23:56
Actualizat: 18 10. 2020, 00:13