Juventus – Crotone 3-0. Cristiano Ronaldo, pe urmele lui Zlatan Ibrahimovic! Portughezul este noul golgheter din Serie A

Cristiano Ronaldo of Juventus FC scores a goal during the Serie A football match between Juventus FC and FC Crotone at Allianz stadium in Torino (Italy), February 22th, 2021. Photo Federico Tardito / Insidefoto/Sipa USA,Image: 592759434, License: Rights-managed, Restrictions: *** World Rights Except Germany, Italy, Japan, and The Netherlands ***, Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

Juventus n-a avut milă de Crotone și s-a impus clar în duelul din Serie A, scor 3-0. Cristiano Ronaldo a reușit o dublă pentru torinezi și este noul golgheter al campionatului Italiei.

După victoria din etapa a 23-a, Juventus reintră în calculele pentru titlu: echipa lui Pirlo este la 8 puncte de Inter, însă are un meci în minus.

În plus, Juventus s-a apropiat la patru puncte de AC Milan, care a pierdut clar marele derby cu Inter, scor 0-3. Până la derby-ul cu Lazio, torinezii, calificați și în finala Cupei Italiei, speră să nu mai facă vreun pas greșit și să ia șase puncte din confruntările cu Verona și Spezia.

Juventus speră iar la titlu! Ronaldo, golgheter în Serie A după dubla cu Crotone

Cu Radu Drăgușin doar pe banca de rezerve, Juventus a marcat destul de târziu primul gol în fața celor de la Crotone: în minutul 38, Cristiano Ronaldo a punctat cu capul, din centrarea lui Sandro.

În mare formă după ce n-a strălucit în eșecul cu Porto, din Liga Campionilor, scor 1-2, Cristiano a marcat iar cu capul, de această dată din centrarea lui Ramsey. Astfel, portughezul l-a depășit pe belgianul Lukaku și este golgheter în Serie A.

Americanul McKennie a stabilit scorul final, iar Crotone rămâne pe ultimul loc, cu șanse minime să evite retrogradarea, într-un sezon dificil și pentru Parma, echipa românilor Valentin Mihăilă și Dennis Man.

Campioana Italiei a dominat copios meciul, din moment ce a avut aproape 30 de șuturi spre poarta codașei din Serie A, care a avut, totuși, o posesie de 40% la Torino.

Partida de luni a fost cea cu numărul 250 jucată de Juventus pe noua arenă din Torino.

După dubla cu Crotone, Cristiano Ronaldo a ajuns la 78 de „victime diferite” în primele cinci ligi din Europa. Doar Zlatan Ibrahimovic are mai multe „în palmares”, din 2000 încoace.

Publicat: 23 02. 2021, 00:02
Actualizat: 23 02. 2021, 00:41