Jose Mourinho a dat de înțeles că ar putea pleca de la AS Roma: „Uneori, contractele nu sunt cele mai importante”

Recent, au apărut tot mai multe zvonuri cum că PSG ar vrea să-l aducă pe Jose Mourinho, antrenorul celor de la AS Roma, în locul lui Christophe Galtier. Tehnicianul portughez nu a exclus o posibilă plecare de la echipa din capitala Italiei.

Jose Mourinho a dezvăluit discuția pe care a avut-o cu directorul de la AS Roma: „El a spus că voi rămâne, dar e interpretarea lui. Fotbalul este fotbal”

Jose Mourinho a negat orice fel de negociere cu cei de la Paris Saint Germain, însă Luis Campos, consilierul formației pariziene, a avansat în discuțiile cu Jorge Mendes, agentul antrenorului portughez.

În ciuda faptul că mai are contract cu AS Roma până în vara anului 2024, tehnicianul romaniștilor a lăsat de înțeles că orice se poate întâmpla și că ar putea să o părăsească pe formația de pe Stadio Olimpico.

Nu vorbesc cu prieteni, camarazi, jurnaliști. Dacă acum câteva luni directorul nostru, Pietro Berardi, a spus că e sigur că voi rămâne, asta este interpretarea lui. Dacă domnul Zazzaroni (n.r. un jurnalist) a spus ce a spus, asta este interpretarea lui. Eu nu vorbesc cu nimeni.

Situația este clară. Din punct de vedere contractual, mai am încă un an de contract. Fotbalul este fotbal, uneori contractele nu sunt cele mai importante. Totul e bine, totul e calm, următorul meci este întotdeauna cel mai important.”, a afirmat Jose Mourinho, informează Goal.com.

  • Sezonul trecut, Jose Mourinho a cucerit UEFA Europa Conference League cu AS Roma, iar în toată cariera sa de antrenor, „The Special One” a câștigat 27 de trofee.

Jose Mourinho, acuzații dure la adresa unui „central” italian: „Cel mai prost arbitru pe care l-am întâlnit în viața mea”

În etapa cu numărul 33 din Serie A, AS Roma a remizat pe terenul celor de la Monza, scor 1-1. După meci, Jose Mourinho l-a acuzat dur pe Daniele Chiffi, arbitrul partidei, iar tehnicianul portughez nu a ezitat să recunoască faptul că a purtat un microfon pentru a-l înregistra pe „central”.

„Cel mai prost arbitru pe care l-am întâlnit în viața mea. Tehnic îngrozitor, empatie zero, comunicare zero, sensibilitate zero, dă roșu unui jucător care alunecă din cauza oboselii. Acum, se duce acasă frustrat, pentru că nu m-a eliminat și pe mine. În ultima jumătate de oră, nu le-am mai oferit niciun sfat băieților, fiindcă știam că mă va trimite la vestiare. Am vrut să fiu alături de echipă sâmbătă, la o partidă importantă cu Inter, nu am riscat eliminarea.

Mărturisesc că am intrat pe teren cu un microfon, m-am protejat. Aveam o imensă dorință să înregistrez, dar am decis să nu acționez. Poate clubul meu nu va fi fericit, însă îmi asum acest risc”, a declarat Jose Mourinho.

Publicat: 09 05. 2023, 15:05