Ioan Andone, despre Cristi Chivu: „Nu cred că va câștiga Liga Campionilor sau titlul”

SURSĂ: Profimediaimages 18.09.2025
Vezi galeria foto - 5 poze

Ioan Andone urmărește cu atenție parcursul pe care Inter Milano îl are sub comanda lui Cristi Chivu și a dat un verdict despre tehnicianul român, care a debutat cu o victorie în UEFA Champions League.

Experimentatul tehnician este de părere că Inter Milano, cu Cristi Chivu antrenor, nu va reuși să cucerească trofeul UEFA Champions League sau titlul în Italia în acest sezon competițional.

Ioan Andone, verdict despre Cristi Chivu

Ioan Andone a dat un verdict clar despre Cristi Chivu, antrenorul celor de la Inter Milano. Experimentatul tehnician este de părere că gigantul din Serie A nu va reușit să cucerească trofeul UEFA Champions League sau titlul în Italia în acest sezon competițional, dar are încredere că Cristi Chivu va reuși să ducă echipa în top 3 în Italia.

„Mi-a părut atât de rău cu a pierdut cu Juventus. Am văzut și meciul cu Udinese, se întâmplă şi accidente, cu Juventus au jucat bine. Şi acum au jucat bine, cu toate că Ajax, mama ce echipă bună. Încet, încet Ajaxul urcă.

(n.r. Îl vedeţi pe Chivu să se bată la Champions League?) Greu de crezut. E altceva, e altceva, cu Chivu, aşteptăm să vedem. Mi-aş dori să-l văd în finală, asta mi-aș dori eu, ca român, ca fost fotbalist.

(n.r. Sau să ia titlul în Italia?) Ar fi ideal, dar Napoli e foarte tare. Încă nu poţi să spui de un stil Chivu. Eu cred că s-a impus, nu pot să spun ce stil are încă, dar cred că s-a impus, nu a antrenat atât de mult să fac o comparatie, vedem după primul an.

Dacă reușește la Inter, poate nu să ia campionatul, să aibă un parcurs foarte bun în UCL şi să aibă o clasare în primele 3, cred că e in regula. Primul an la o echipa de top”, a declarat Ioan Andone, conform as.ro.

Cristi Chivu nu vine la națională

Întrebat dacă Cristi Chivu reprezintă o soluție pentru banca tehnică a echipei naționale a României, Ioan Andone nu a stat prea mult pe gânduri și a dat un răspuns clar. Acesta consideră că, cel puțin în acest moment, tânărul antrenor nu este interesat de o astfel de experiență.

„(n.r. Îl vedeti pe viitor la naţională?) Nu cred că vine, el putea acum să vină. Putea să vină la Rapid, am înţeles că au fost negocieri cu Rapid şi n-a acceptat”, a mai spus Ioan Andone, conform sursei menționate anterior.

Publicat: 18 09. 2025, 21:18