„Edi Iordănescu e potrivit pentru Genoa”. Fostul selecționer al României, variantă pentru Dan Şucu dacă îl dă afară pe Patrick Vieira: „El, Răzvan Lucescu sau Chivu”
Vlad Munteanu, manager operațional în cadrul FRF, crede că fostul selecționer Edi Iordănescu ar fi potrivit pentru a antrena pe Genoa, în cazul în care Dan Șucu ar decide să-l demită pe Patrick Vieira.
Conducătorul din Federația Română de Fotbal susține că Răzvan Lucescu și Cristi Chivu ar reprezenta alte două variante execelente pentru banca tehnică a grupării din Serie A.
Edi Iordănescu, Răzvan Lucescu sau Chivu, soluțiile lui Dan Şucu la Genoa dacă îl dă afară pe antrenorul Patrick Vieira
Vlad Munteanu, oficial din cadrul FRF, crede că fostul selecționer Edi Iordănescu ar fi potrivit pentru a antrena pe Genoa, în cazul în care acționarul majoritar Dan Șucu ar decide să-l demită pe Patrick Vieira. Conducătorul de la Casa Fotbalului susține că Răzvan Lucescu și Cristi Chivu ar reprezenta alte variante foarte bune pentru banca tehnică a grupării din Serie A.
Problema este dacă Dan Șucu ar vrea să riște numirea unui antrenor român la noua sa echipă, într-un moment în care aceasta se află în luptă pentru evitarea retrogradării în actuala stagiune.
Fostul jucător al lui Dinamo este convins că antrenorii enumerați mai sus pot face față foarte bine în Serie B, în campionatul din Belgia de exemplu, sau chiar în La Liga, la o echipă din a doua jumătate a clasamentului.
„Îi prevăd un viitor bun lui Edi, așa cum văd la Răzvan Lucescu. Există însă o problemă majoră în privința antrenorului român care își dorește să meargă mai sus: noi nu avem ancore în fotbalul din Vest, și aici mă refer la conducători români, directori sportivi. Acum avem un patron român în Italia. Pe Edi Iordănescu îl văd potrivit pentru Genoa.
Îi știu dedicația. Va risca investitorul Dan Șucu să aducă un antrenor român? Eu aș merge cu Edi Iordănescu, Răzvan Lucescu, Cristi Chivu până în pânzele albe. Adică i-aș pune antrenori în Serie B, în Belgia, de la locul 4 în jos, în Spania, în a doua jumătate a clasamentului”, a declarat Vlad Munteanu, la podcastul lui Costin Deșliu.
Fostul selecționer și-a decis viitorul
În urmă cu două săptămâni, atunci când numele său era vehiculat pe banca lui CFR Cluj, Edi Iordănescu lămurit totul printr-un mesaj pe Facebook. Fostul antrenor al tricolorilor excludea posibilitatea în momentul de față să preia o echipă din țară.
„Salut tuturor! Nu s-a pus problema după plecarea mea de la echipa națională să antrenez în ţară! Următoarea destinaţie cu siguranţă că va fi în străinătate! În concluzie, NU ar mai trebui să existe loc pentru speculaţii!”, a scris Iordănescu jr.