Chivu l-a sunat: „Nea Piți, plângi sau ești mulțumit?”. I-a cerut să facă 6 transferuri la Inter

Unul dintre primii oameni care a aflat că antrenorul român Cristi Chivu va semna cu Inter a fost Victor Pițurcă, acesta spunând că fostul fundaș a intrat, deja, în pâine.

Cristi Chivu l-a sunat pe Victor Pițurcă și i-a recunoscut faptul că a avut dreptate când i-a spus că va ajunge antrenor la Inter Milano.

Ce transferuri i-a sugerat Pițurcă lui Chivu să facă la Inter

Este o chestiune de ore până când Inter Milano va anunța, oficial, instalarea lui Cristi Chivu pe banca tehnică. Lucrurile sunt bătute în cuie, după cum a recunoscut inclusiv președintele grupării.

Victor Pițurcă, omul care l-a pregătit mult timp pe Cristi Chivu la națională României, a făcut publică discuția pe care a avut-o acum câteva zile cu fostul fundaș.

„Ceva extraordinar, ceva fantastic pentru Cristi. Eu am prevăzut viitorul lui, chiar m-a sunat alaltăieri seară și mi-a spus că 99% semnează. Chiar mi-a zis. «Nea Piți, dumeavoastră mi-ați spus că voi antrena la Inter și nu v-am crezut».

Și pentru fotbalul românesc este important. Am fost antrenori foarte buni care au antrenat mai mare.

A fost Parma – Inter (n.r. – în etapa 31 din Serie A). A condus Inter, 2-0, și a egalat Parma. Cristi mi-a dat mesaj după meci. «Nea Piți, ești mulțumit sau plângi?». Nu plâng, pentru că am ținut cu tine. Inter poate să câștige campionatul chiar dacă nu a câștigat la tine”, a spus Pițurcă, potrivit gsp.ro.

Primul meci oficial al lui Inter cu Cristi Chivu pe bancă are loc pe 18 iunie

Numirea lui Chivu va fi anunțată luni, deoarece sezonul nu s-a terminat pentru echipa italiană. Gruparea din Milano va participa la Campionatul Mondial al cluburilor, competiție organizată de Statele Unite ale Americii, între 15 iunie și 13 iulie.

Inter va debuta pe 18 iunie, la ora 4:00 a României, cu Monterrey (Mexic). Celelalte meciuri sunt cu Urawa Reds (Japonia) pe 21 iunie de la 22:00 și River Plate (Argentina), pe 26 iunie, de la 4:00.

„Sigur că voi ține cu Inter în continuare. I-am spus că o să merg la primul derby pe San Siro. El deja a intrat în pâine.

Am văzut naționala Italiei aseară, foarte slab au jucat. Are probleme mari. Cred că jucătorii sunt la pământ. El trebuie să lucreze și să îi aducă repede la un nivel bun și să ajungă rezultate. Eu credeam în el, nu i-am zis doar de politețe. Am avut discuții cu ei, îmi zicea că vrea să devină antrenor. De exemplu, Mutu îmi zicea că el nu vrea să fie antrenor și totuși a ales calea asta.

Iată că a ajuns într-un timp chiar foarte scurt. Să vedem ce va fi, va fi dificil pentru el. Inter vine după niște rezultate foarte bune, exceptând pierderea campionatului și a Ligii Campionilor. Are nevoie de 5-6 obligatoriu. Va fi greu să vină la echipa națională dacă va fi să fie la nivelul ăsta. I-am spus că trebuia să ia jucătorii în care crede. Știți că au fost probleme, jucătorii români nu au jucat la el, la Parma”, a mai spus Pițurcă.

Publicat: 07 06. 2025, 23:33