Chivu, făcut praf de furiosul Paolo Di Canio: „Va fi cel mai prost sezon!”
Fostul fotbalist Paolo Di Canio a taxat în termini duri înfrângerea lui Inter Milano, venită în ultimul minut al prelungirilor pe „Metropolitano”, în fața lui Atletico Madrid.
Capriciosul ex-jucător italian spune că înțelege pe undeva eșecul din UCL, care venea după patru victorii la rând, însă trage un semnal de alarmă în privința celor 4 partide pierdute până acum în Serie A.
Di Canio este de părere că, dacă tendința eșecurilor din campionatul intern va continua și pe viitor, „va fi cel mai prost sezon” pentru nerrazzuri.
Paolo Di Canio n-a mai stat pe gânduri și l-a pus la zid pe Cristi Chivu: „Cel mai prost sezon!”
Analist TV la SkySport, Paolo DiCanio a criticat în termeni duri eșecul suferit la ultima fază de Inter Milano în fața lui Atletico Madrid, în etapa a 5-a din faza principală a Ligii Europa, scrie tuttosport.com.
Controversatul fost atacant italian spune că înfrângerea de pe „Metropolitano” i se pare pe undeva normală, ea venind după 4 victorii la rând, însă avertizează asupra celor patru meciuri cedate până acum în competiția internă.
Di Canio crede că dacă această constanță a eșecurilor va continua și pe viitor, Chivu și Inter vor bifa „va fi cel mai prost sezon” de până acum.
„Înfrângerile trebuie diferențiate. Cea împotriva lui Atletico s-a datorat lipsei de determinare, dar a venit după patru victorii. Cu toate acestea, cele patru înfrângeri în campionat sunt prea multe, iar dacă tendința continuă așa, ar fi cel mai dezamăgitor sezon de până acum.
Ceea ce spune Chivu este corect, dar există unele îndoieli cu privire la caracterul său. Dacă nu se va îmbunătăți jocul individual, mă tem că va veni momentul în care va trebui să-i confrunte pe jucători și să vorbească cu fiecare dintre ei despre responsabilitățile lor. Abordarea lui este corectă, își apără jucătorii, dar va veni și momentul în care ‘noi’ va deveni un ‘tu’ și apoi le va spune: ‘Ce naiba faceți? Uitați-vă în jur’.
Responsabilitățile individuale sunt acolo, iar marcajele după schimbări fuseseră deja atribuite. Astăzi facem marcaj în zonă, dar tot trebuie să-i marcăm pe cei care sar. Golul primit de Inter în prelungiri este ceva grav, pentru că a decis meciul”, a tunat Di Canio.
Foto: Mediafax Foto
Nicolo Barella, luat și el la rost. „Nu poți sta pur și simplu nemișcat în careu”
În ceea ce privește al doilea gol primit de Inter, Di Canio l-a acuzat pe Nicolò Barella, unul dintre liderii din teren ai milanezilor. Fostul fotbalist susține că internaționalul italian a l-a pierdut din marcaj pe Gimenez la faza golului care a decis meciul. Ba mai mult decât atât, Barella nici măcar nu a încercat să-și urmărească „omul”, să-l blocheze cumva, ci a stat inert și a urmărit cum acesta o catapultează în poartă.
„Inter se apără în zonă. Ceilalți jucători îi marchează pe Sorloth și Nico Gonzalez, dar când sosește Gimenez, nu este nimeni care să-l urmărească. Cine ar trebui să fie omul care să-l hărțuiască pe Gimenez? Barella, nemarcat, se uită mai întâi la minge, apoi la adversar și în final ridică brațele. Un jucător cu mai multă determinare și dorință ar fi trebuit să fie mai conștient de cine vine.
Ceilalți sunt acoperiți, dar trebuie să fii reactiv, să te orientezi și să ai simțul pericolului. Barella ar fi putut fi la trei pași de Gimenez, să-l anticipeze și să-i oprească alergarea cu o simplă atingere. Nu poți sta pur și simplu nemișcat în careu și să-l lași să înscrie. Trebuie să fii mereu cu ochii pe cei din jur, să nu-i lași să-și facă jocul.
Barella nu se uită niciodată la adversar, se concentrează asupra mingii, și astfel jucătorul lui Atlético îl depășește. Gimenez marchează întotdeauna așa?”, a concluzionat fostul fotbalist italian.