Chivu a vorbit fără menajamente după Genoa – Inter despre situația lui reală: „Atunci sunt bun”
Inter Milano a învins-o în deplasare pe Genoa, scor 2-1, iar în urma acestui succes, echipa lui Cristi Chivu a urcat pe primul loc în clasamentul din Serie A.
La finalul disputei, antrenorul român a vorbit direct despre faptul că un tehnician este bun atât timp cât sunt rezultate și este normal să fie criticat atunci când acestea nu există.
Reacția lui Cristi Chivu după Genoa – Inter 1-2
Inter Milano a câștigat pe terenul lui Genoa, scor 2-1, în etapa a 15-a din Italia, iar în urma acestei victorii de pe terenul echipei patronate de Dan Șucu, nerrazzurii s-au cocoțat în fotoliul de lider din Serie A.
La finalul jocului, românul a vorbit direct despre statutul său și de faptul că un antrenor este considerat unul bun atunci când formația sa are rezultatele dorite, și e normal să primească și critici atunci când performanțele nu vin.
„Aș începe mai degrabă de la evoluție decât de la clasament. Genoa traversează un moment excelent; aveam nevoie de un meci important și am avut dreptate, pentru că, în opinia mea, am avut o evoluție bună.
Am primit acest gol chiar când ei încetaseră să mai preseze. Am fi putut face 3-1, am fi putut fi mai atenți, dar am adus acasă cel mai important lucru: cele 3 puncte.
Un antrenor este bun când lucrurile merg bine, dar este criticat dacă nu obține rezultate. Și rezervele au dat dovadă de o mare maturitate”, a spus Cristi Chivu, citat de presa din Italia.
Foto: Profimedia
14.12.2025
Ce a scris Gazzetta dello Sport despre încleștarea celor doi foști colegi de la AS Roma
Jurnaliștii italieni au analizat duelul dintre Daniele De Rossi și Cristi Chivu, antrenorii celor două echipe, foști coechipieri la AS Roma, și remarcă faptul că Inter și-a trecut în cont trei puncte importante, care o duc lider solitar în fruntea clasamentului din Peninsulă.
„Inter nu își irosește șansa: Bisseck și Lautaro bat Genoa, Chivu preia conducerea clasamentului. Trei puncte importante pentru Chivu, iar echipa sa depășește Milan și Napoli și se găsește singură în vârful clasamentului. Riscul unui egal, 2-2, la Genoa, la final, ca și anul trecut, a fost evitat.
Ciocnirea de pe bancă dintre foștii jucători ai Romei a fost câștigată de antrenorul român, care, după o îmbrățișare emoționantă cu De Rossi înainte de meci, l-a condamnat pe fostul său coechipier la prima înfrângere în Serie A. Și preia șefia clasamentului”, a scris Gazzetta dello Sport.