Inter se dezintegrează în vară: italienii au dovada că Maicon pleacă de la Milano!** Lucio, Samuel și Chivu, cu bagajele la ușă

Schimbarea de antrenor de la Inter Milano va atrage de la sine și schimbări importante în lot. Massimo Moratti l-a însărcinat pe Andrea Stramaccioni să întineresacă de urgență echipa „nerazzurilor”, care și-a compromis actualul sezon, atât pe plan intern, cât și european.

Tuttosport scrie că fundașul brazilian Maicon (30 d ani), cel mai bun apărător de bandă în 2010 conform statisticilor Opta, și-a vândut apartamentul din Milano, pe care-l va ceda la sfârșitul sezonului. Din câte se pare, sudamericanul a fost atras de Roberto Carlos în Rusia, care i-a făcut o ofertă concretă de a semna cu Anji Makhachkala. Maicon a venit la Inter în 2006, de la AS Monaco, și a bifat 214 meciuri în tricoul milanez.

Maicon nu este singurul câștigător al Ligii Campionilor care o va părăsi pe Inter. Cu un picior în afara clubului mai sunt alți patru fundași, printre care și românul Cristi Chivu, care a avut doar câteva prezențe meteorice în acest sezon.

El și-a semnat sentința la Inter după gafa din meciul cu Marseille (0-1), din turul optimilor de finală ale Ligii Campionilor. În cele din urmă, Inter a fost eliminată, iar Massimo Moratti nu vrea să mai vadă de la anul jucători mai bătrâni de 30 de ani în primul 11.

Alături de Chivu, vor mai fi îndepărtați Lucio (33 de ani), Samuel (33 de ani) și Cordoba (35 de ani).

Publicat: 29 03. 2012, 14:54
Actualizat: 29 03. 2012, 14:59