INCREDIBIL!** După ce a făcut minuni la Urziceni, Petrescu a fost căutat doar de Kuban: „Nu m-a vrut nimeni din Liga I”

Dan Petrescu mărturisește că mereu și-a pus la îndoială valoarea. Atât ca jucator, cât și acum, ca antrenor. Pare ciudat pentru fotbalistul cu două participări la Mondiale și cu cinci ani petrecuți la Chelsea, care ulterior a devenit unul dintre cei mai apreciați tehnicieni români. „Așa am simțit, nu mi-am impus lucrul ăsta!”, spune apăsat. Explică apoi că a părăsit România pentru Rusia din cauză că țara nu-i putea oferi mai nimic, chiar dacă toți i-au atribuit marele merit de a se fi întors din Liga Campionilor cu opt puncte, iar intern luase un titlu cu anonima Unirea Urziceni.

Domnule Petrescu, la finalul lunii se împlinesc doi ani de când ați plecat în Rusia. Uitându-vă în urmă, câte s-au schimbat la Kuban de când ați venit?
Hai să-ți spun întâi ce am găsit la Krasnodar! Practic, mai nimic din ceea ce mi-au spus rușii când am negociat (râde). Echipa abia retrogradase, jucătorii au fost ori vânduți, ori erau împrumutați și s-au întors la echipele lor. Dacă țin bine minte, la primul antrenament am avut doar cinci oameni!

Doar cinci jucători?
Da, m-ai auzit bine! Eram într-o țară străină, nu cunoșteam campionatul și trebuia să formez o echipă. Când am negociat, nu mi-au spus situația reală. Mi-au zis că au echipă, că au tot… Vrăjeală! Îmi era greu și le-am zis: „Ajutați-mă!”. Că eu nu cunoșteam jucătorii din Rusia, iar străini puteam să cumpărăm doar trei. Nu a fost ușor!

„Am avut și mult noroc!”

Dar chiar și în aceste condiții, ați promovat încă din primul an…
Am strâns 80 de puncte cu multă muncă și cu noroc. Că fără noroc nu știu dacă reușeam, trebuie să recunosc. Apoi, în al doilea an a trebuit iar să inventez vreo opt jucători, trebuia să schimbăm ceva, pentru că diferențele dintre liga a doua și Premier League sunt uriașe. Sper ca măcar acum, în al treilea an, să am parte de mai multă liniște și să formez grupul pe care mi-l doresc.

Într-un campionat în care mai toate echipele aruncă milioane de euro pe transferuri, Kuban pare din alt film, cum se zice. Fără transferuri spectaculoase, fără jucători cu salarii astronomice…
N-am de ce să ascund faptul că noi suntem un club fără bani. Păi, uită-te acum la echipele împotriva cărora jucăm în play-off ce loturi au, ce transferuri fac. Sunt departe de noi, dar e bine că în ultimul meci am făcut egal. Că altfel…

Altfel?
Nu știi cât mă consum după un meci pierdut! Iar să știu că am luat bătaie și că mai am trei luni până la următoarea partidă m-ar fi enervat la culme. Ar fi trecut foarte greu perioada asta pentru mine și nu cred că Sărbătorile ar mai fi fost frumoase.

„După un titlu și opt puncte în Ligă, am avut o singură ofertă!”
Ați plecat din România într-un moment în care erați foarte sus. Ați simțit cumva că exista riscul să vă plafonați dacă mai rămâneați?
Știi cum a fost? Eu făcusem performanțe cu Urziceni și nu mă văzuse nimeni. N-am primit nicio ofertă de la un club din Europa, chiar dacă reușisem să iau campionatul și să strâng opt puncte în Liga Campionilor. Și, crede-mă, ceea ce am realizat noi la Urziceni va fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil, de realizat de alții. Atunci m-am gândit că dacă în România nu m-a observat nimeni, poate voi fi remarcat în Rusia.

Și ați plecat la prima ofertă…
Singura! Mi-am asumat un risc, că nu știam cum vor decurge lucrurile, dar uneori în viață trebuie să mai faci și lucruri de genul acesta. Poate că m-aș fi gândit mai mult dacă să rămân sau nu în cazul în care vedeam că se vrea în continuare performanță. Dar n-a fost așa și am plecat!

Ați avut vreodată, și mă gândesc în special la episodul de la Rapid, momente în care să vă îndoiți de calitățile dumneavoastră de antrenor?
Eu mereu m-am pus sub semnul întrebării. Întotdeauna m-am întrebat, chiar și atunci când eram fotbalist și jucam pe la Mondiale, dacă sunt un jucător bun sau nu. Dacă am valoare sau nu. Și acum îmi pun întrebările astea. Niciodată, indiferent de rezultatele pe care le-am avut, n-am zis: „Uite ce bun sunt!”. Și n-a fost un lucru pe care mi l-am impus, pur și simplu așa gândesc.

„O selecționată mondială n-ar putea să oprească Barcelona!”

Un om care gândește așa n-ar spune că n-ar lua niciodată cinci goluri de la Barcelona…
Stai puțin…

Spuneți…
Aceeași atitudine o am și cu jucătorii mei. Nu le spun după un meci câștigat: „Gata, sunteți cei mai buni, acum mergeți să vă culcați!”. Și după o victorie le cer să analizeze dacă erau lucruri în plus pe care ar fi putut să le facă…

Revenind la întrebare, un om care gândește așa cum o faceți dumneavoastră nu cred că ar fi suficient de încrezător încât să spună că nu ar lua niciodată cinci goluri de la Barcelona…
(tonul devine puțin agresiv) Băi, dar ăștia chiar nu mă ascultă când vorbesc? N-am zis niciodată că eu dacă joc împotriva Barcelonei nu iau cinci goluri!

Dar?
Vorbeam cu Victor Munoz, cel care a fost antrenorul lui Terek Groznîi, și l-am întrebat de ce nicio echipă din Spania nu reușește să facă un antijoc să o blocheze pe Barcelona. Să găsească o formulă prin care să nu mai ia câte cinci goluri de fiecare dată când joacă împotriva catalanilor. Că eu așa aș proceda. Mi-a zis că s-a încercat orice, dar că e aproape imposibil să oprească Barcelona.
Presupun că uitându-vă la meciurile Barcelonei, ca antrenor, e imposibil să nu vă fi gândit la diverse modalități prin care să îi opriți…
N-ai cum să faci asta! Nici dacă faci o selecționată mondială, să iei cel mai bun jucător de la fiecare echipă mare din lume, și să fie antrenată de cel mai tare antrenor nu poți să îi oprești. Asta e părerea mea…

„Nu pot să-mi fac prieteni jucători”

Meseria de antrenor, în afară de faimă și bani, ce alte satisfacții îți oferă? Pentru că pare o muncă titanică, iar viața socială a unui tehnician e compromisă în totalitate de muncă…
E greu, într-adevăr. Pentru fotbaliști e ușor, că au prieteni în vestiar, se termină meciul și pleacă acasă. Eu nu pot să îmi fac prieteni printre jucători, că îmi sar ceilalți în cap, nu pot să plec acasă liniștit după un meci, că știu că peste câteva zile joc din nou. Și la o înfrângere cine e primul vinovat? Cine e primul care încasează toate reproșurile? Antrenorul!

Mai ales în România…

Ohooo! Peste tot e criticat antrenorul, dar nicăieri ca în România. Nu înțeleg cum se poate pune atâta presiune pe un tehnician după un meci nereușit.

Și în condițiile astea, spuneați că v-ați întoarce în țară.
(se enervează pentru a doua oară) Asta de unde ai mai scos‑o? Am fost întrebat, într-adevăr, dacă m-aș întoarce și am spus că niciodată nu poți ști. Atât!

OK, asta e clar. Dar unde vă vedeți peste cinci ani, de exemplu? Se întâmplă să mai visați uneori cu ochii deschiși la următoarea destinație?
Nu sunt eu genul ăsta. Mai am contract încă trei ani și jumătate la Kuban. În meseria asta nu știi unde vei fi peste șase luni, dar peste cinci ani.

O ultimă întrebare: care este cel mai bun jucător pe care l‑ați antrenat până acum?
Hai că la asta chiar n-am cum să-ți răspund! N-ar fi corect din partea mea să nominalizez un singur fotbalist. Pot să îți spun o treabă: grupul de la Urziceni a fost fantastic și oriunde mă voi duce voi încerca să formez un colectiv care să fie măcar 50% precum cel pe care l-am avut acolo. Când ai un asemenea grup, ca antrenor, ești dispus să mori alături de ei!


Toți știu că nu avem o echipă cu nume mari și că nu dăm bani mulți pe transferuri. Dar în același timp știu că nu e deloc ușor să joci împotriva lui Kuban
Dan Petrescu, antrenor Kuban

Am o relație bună cu Luciano Spaletti, vorbim o dată la două săptămâni. Când m-am întâlnit cu el, mi-a spus că mă urmărește de când eram jucător și că m-a apreciat întotdeauna
Dan Petrescu, antrenor Kuban

Pe Gigel Bucur mi l-am dorit foarte mult și e un jucător de genul celor pe care i-am avut la Unirea Urziceni
Dan Petrescu, antrenor Kuban


„Mircea Lucescu e cel mai bun”
În opinia lui Dan Petrescu, primul loc în topul antrenorilor români nu poate fi pus la îndoială: „Fără discuție, Mircea Lucescu! E destul de greu ca în următorii ani să îl poată depăși cineva, dar nu imposibil”, a spus tehnicianul rușilor de la Kuban Krasnodar.

Publicat: 16 12. 2011, 03:00
Actualizat: 16 12. 2011, 03:00