Incredibil! Cosmin Olăroiu îl putea antrena pe marele Fernando Torres: ”Avea cinci jucători pe listă”. Pe cine a preferat în locul său

Cosmin Olăroiu a avut șansa de a-l antrena pe Fernando Torres! Antrenorul român îl putea aduce pe ”El Nino” în Emiratele Arabe Unite, la Al-Ahli, dar l-a preferat pe brazilianul Lima, de la Benfica, în locul său. Dezvăluirea a fost făcută de Gabi Popescu (45 de ani), fostul jucător al Valenciei și finul lui ”Oli”.

Rodrigo José Lima dos Santos, pe numele său complet, a ajuns la Al-Ahli în 2015, an în care Chelsea l-a vândut pe starul spaniol la AC Milan, în schimbul sumei de trei milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt: ”Vorbea cu un impresar foarte bun și avea de ales între mai mulți fotbaliști să îi ia la arabi. Era un fotbalist Lima, un fotbalist de senzație. Propusese mai mulți jucători printre care și „El Nino” Torres.

Avea cinci pe listă și l-a întrebat președintele pe cine vrea să ia și el a zis „Lima, Lima, Lima, Lima, Torres”. Lima era, cred eu, genul de jucător umil. El căra echipamentul și era legendă. La arabi e greu dacă ești un jucător pretențios cum era Torres”, a spus Popescu, la GSP Live.

Torres a evoluat în 346 de partide pentru Atletico, marcând de 118 ori și oferind 16 pase decisive. Acesta a bifat, în ultimul sezon pentru echipa din Madrid, primul trofeu cucerit în tricoul acestora. Europa League, după finala împotriva celor de la Marseille, încheiată cu victoria celor de la Atletico, scor 3-0. Torres a intrat pe finalul partidei, în minutul 90, înlocuindu-l pe Griezmann. În cariera sa, Torres a mai evoluat la Liverpool, Chelsea, AC Milan și Sagan Tosu (Japonia), reușind să-și treacă în palmares, pe lângă trofeul Europa League cucerit în sezonul 2017-2018 cu Atletico, o Ligă a Campionilor, o Cupă a Angliei și încă un trofeu Europa League, toate cucerite pe vremea când evolua la Chelsea.

Cu echipa națională, „El Nino” a bifat două Campionate Europene, în 2008 și 2012, și o Cupă Mondială în 2010. Acesta a bifat 116 selecții la prima reprezentativă a Spaniei, pentru care a marcat de 38 de ori și a oferit 11 pase decisive

Publicat: 08 10. 2019, 17:42
Actualizat: 08 10. 2019, 17:58