Încă trei SUPER jucători pe radarul lui Anji!** „Facem un club de nivelul Real-ului sau Barcelonei”

Antrenorul-jucător al echipei Anji Mahacikala, Roberto Carlos, a declarat, pentru un post de televiziune francez, că gruparea rusă este interesată de achiziționarea jucătorilor Robin Van Persie (Arsenal Londra), Nicolas Anelka (Chelsea Londra) și Neymar (Santos).

De asemenea, potrivit lui Roberto Carlos, echipa pe care o pregătește ar urma să înainteze o ofertă și pentru vedeta formației PSG, Nene.

Fost fundaș al echipei naționale a Braziliei și campion mondial în 2002, Roberto Carlos a fost primul transfer notabil după preluarea grupării de către omul de afaceri Suleiman Kerimov.

În vârstă de 38 de ani, alături de Roberto Carlos au mai venit în statul Daghestan jucători ca Samuel Eto’o și Iuri Jirkov.

„Anelka nu este singurul jucător pe care ni-l dorim. Nene de la PSG și Van Persie de la Arsenal sunt jucători pe care îi urmărim. Neymar? Am vorbit cu el. Dacă Real, Barcelona sau Manchester United nu pot plăti suma de transfer, atunci o vom face noi. Suleiman Kerimov poate oferi cât vrea. Vrem să facem un club de nivelul Real-ului sau Barcelonei. Avem potențialul să devenim o echipă puternică. Suntem deja cea mai bună echipă din Rusia și sunt realist când spun asta”, a spus Roberto Carlos.

Despre Anji s-a mai scris că ar fi interesată de achiziționarea jucătorilor Steven Gerrard (FC Liverpool) și Frank Lampard (Chelsea Londra), în timp ce Fabio Capello și Jose Mourinho au fost dorinți pentru preluarea conducerii tehnice.

Atacantului Nicolas Anelka îi expiră contractul în vara anului viitor, la fel ca și antrenorului Angliei, Fabio Capello, în timp ce Van Persie mai are doi ani cu Arsenal.

MEDIAFAX

Publicat: 10 10. 2011, 19:50
Actualizat: 10 10. 2011, 19:51