Încă o veste proastă pentru Barcelona: rămâne și fără Pinto, din vară

Problemele par să se țină lanț de FC Barcelona, echipă care în ultimii ani a fost obișnuită să cucerească măcar un trofeu pe sezon. Eliminată din Champions League înaintea semifinalelor, departe de titlu în campionat și învinsă în finala Cupei Regelui (1-2 cu Real Madrid), gruparea catalană a mai primit o lovitură.

La numai o zi distanță de meciul cu trofeul pe masă pierdut pe Mestalla, în fața marii rivale, suporterii blau-grana au aflat că titularul dintre buturi de miercuri seară, Jose Manuel Pinto, nu mai dorește să continue pe Camp Nou din vară. Cotidianul Sport scrie că portarul de 38 de ani și-a informat o parte dintre colegi despre intențiile sale, iar acest sezon va fi ultimul petrecut de el la Barcelona.

În aceste condiții, situația devine una critică pentru catalani. Aceștia au primit interdicție la transferuri timp de un an, după nereguli observate de FIFA, iar titularul de până acum al postului de goalkeeper, Victor Valdes, este și el la final de angajament și, oricum, indisponibil pentru o perioadă între 6 și 9 luni în urma accidentării grave suferită la finalul lunii martie.

Barcelona riscă, astfel, să conteze între buturi din sezonul următor doar pe Olazabal și pe un puști promovat de la echipa secundă. Totul va deveni clar pentru gruparea blau-grana abia după judecarea apelului făcut la decizia FIFA. Dacă interdicția la transferuri nu va fi ridicată, catalanii se vor confrunta cu o problemă uriașă între buturi.

Îl rezolvaseră pe Ter Stegen

Șefii Barcelonei erau conștienți de problemele care ar putea apărea din această vară, în ceea ce privește situația goalkeeperilor, astfel că ajunseseră la un acord cu Borussia Monchengladbach pentru transferul portarului Marc-Andre Ter Stegen. Mutarea a picat, însă, după interdicția primită de catalani de la FIFA, pentru problemele observate la înregistrarea mai multor fotbaliști minori.

17 goluri a primit Pinto în 21 de partide jucate pentru FC Barcelona în acest sezon

Publicat: 18 04. 2014, 20:06
Actualizat: 18 04. 2014, 20:07