Încă o lovitură pentru Barcelona: s-a rupt și Dani Alves

Fotbalistul echipei FC Barcelona, Dani Alves, va fi indisponibil între șapte și zece zile, din cauza unei rupturi la mușchiul solear de la piciorul drept, a anunțat, joi, clubul catalan, pe site-ul oficial.

„Testele făcute joi dimineață confirmă o mică ruptură la mușchiul solear de la piciorul drept. Jucătorul va fi indisponibil între 7 și 10 zile”, se arată pe site-ul grupării spaniole.

În principiu, Alves va rata meciul de sâmbătă cu Granada, din campionatul Spaniei, și partida de marți cu Ajax Amsterdam, din Liga Campionilor.

FC Barcelona are în prezent șase jucători indisponibili din cauza unor accidentări: Dani Alves, Víctor Valdes, Jordi Alba, Gerard Pique, Cesc Fabregas și Lionel Messi. De asemenea, Xavi Hernandez și Cristian Tello sunt incerți pentru sâmbătă.

Mediafax

Publicat: 21 11. 2013, 15:03
Actualizat: 21 11. 2013, 15:04