Împăratul! Mircea Lucescu pleacă de la Șahtior cu un nou trofeu câștigat, al 22-lea de când antrenează în Ucraina!

Șahtior Donețk, echipa antrenată de românul Mircea Lucescu (70 de ani), a câștigat, sâmbătă, scor 2-0, meciul jucat cu Zorya Luhansk în finala Cupei Ucrainei și și-a trecut în palmares al zecelea trofeu de acest gen din istorie și al 22-lea cu Lucescu pe bancă.

Golurile partidei au fost marcate de ucraineanul Oleksandr Gladkyj, în vârstă de 28 de ani, care a reușit o „dublă”, în minutele 42 și 57.

Pentru Mircea Lucescu a fost ultimul meci pe banca tehnică a echipei la care a sosit în 2004, de la Beșiktaș. Astfel, antrenorul român o va părăsi pe Șahtior, după 12 ani petrecuți în Ucraina, timp în care a cucerit opt titluri de campion al Ucrainei, cinci Cupe ale Ucrainei, șapte Supercupe și Cupa UEFA, în 2009. În total, 21 de trofee.

În ultimele două sezoane, din cauza stării tensionate din Ucraina, Șahtior a fost obligată să se mute de pe stadionul său, Donbass Arena, la Lvov, acesta fiind unul dintre motivele pentru care tehnicianul român a decis să părăsească vicecampioana Ucrainei. Lucescu este dorit în Turcia, de Galatasaray și Fenerbahce, iar Zenit Sankt Petersburg și AS Monaco sunt alte două formații importante care s-au interesat de serviciile antrenorului român.

MEDIAFAX

Publicat: 21 05. 2016, 19:29
Actualizat: 21 05. 2016, 19:30