Imaginea care declanșează nebunia la Madrid! Superstarul apărut în tricoul Realului pe prima pagină din Voetbalmagazine! Transferul ar doborî recordul lui Pogba!

Revista Sport/Voetbalmagazine anunță în cea mai nouă ediție că internaționalul belgian Eden Hazard își dorește să semneze cu Real Madrid la finalul acestui sezon. Mai mult, publicația din Belgia publică pe prima pagină o imagine editată cu starul lui Chelsea în tricoul grupării de pe Santiago Bernabeu și notează că acesta le-ar fi transmis prietenilor săi că își dorește să joace la Real Madrid, unde să câștige și Balonul de Aur, iar finalul carierei să-l găsească la PSG.

„Planul meu este să iau titlul cu Chelsea și să fiu votat cel mai bun jucător din Premier League, după care să semnez cu Real Madrid și să câștig Balonul de Aur. Apoi, îmi doresc să mă retrag de la PSG„, le-ar fi spus Hazard prietenilor săi, conform Sport/Voetbalmagazine.

În ultimele luni presa din Spania a speculat intens pe seama interesului Realului pentru Eden Hazard, iar dacă zvonurile se adeveresc vom avea foarte probabil un nou record în ceea ce privește suma de transfer. În vârstă de 26 de ani, Hazard mai are contract cu Chelsea până în 2020.

105 milioane de euro a plătit Manchester United pentru transferul lui Pogba, francezul fiind cel mai scump jucător din istoria fotbalului

Publicat: 26 04. 2017, 19:42
Actualizat: 26 04. 2017, 19:43