Ienicerul Culio!** Vezi ascensiunea argentinianului de la mistrie și cancioc la un salariu de aproape un milion de euro anual!

În 2000, Culio muncea ca zidar necalificat alături de tatăl lui
pentru 60 de euro pe lună. După 10 ani, Galata îl ia din Gruia și-i
oferă 800.000 pe an. Argentinianul a semnat ieri pe trei ani și
jumătate cu trupa lui Hagi, nu înainte de a trece cu brio vizita
medicală!

Visul „Împăratului de la Roma” s-a împlinit ieri, odată cu
transferul său la Galata lui Hagi. Bașkanii au plusat la oferta
inițială pusă pe masa șefilor de la CFR și l-au determinat pe
Paszkany să-l vândă pe mijlocaș. 1,5 milioane acum și alte 500.000
la vară încasează campioana din vânzarea fotbalistului de 27 de ani
pe care l-a cumpărat în vara lui 2007 de la chilienii de la
Deportes La Serena cu 600.000 de dolari. „Are ceva din Hagi, veți
vedea”, anunța atunci agentul Marcel Popescu, cel care l-a adus pe
jucător la Cluj, iar după trei ani și jumătate Culio s-a pus sub
comanda „Regelui” pentru a câștiga trofee și la Istanbul.

„Clubul are o dinamică bună pentru că am făcut performanță.
Am vândut jucători, dar eu sufăr când îi vindem. O facem însă
fiindcă clubul avea nevoie. Am arătat că știm să facem și
business”,
Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj

„Culio are un contract foarte bun la Galata. Cu tot cu
bonusuri, el poate ajunge și la peste un milion de euro pe
an”
, Victor Becali, agent FIFA

107
meciuri a bifat Culio pentru CFR Cluj în Liga I, dintre
care 76 ca integralist, pentru care a marcat cinci
goluri

15
prezențe în Cupa României a adunat Culio în tricoul
CFR-ului

22
de partide are Culio la activ în cupele europene pentru
CFR, argentinianul bifându-le pe toate de la sosirea în
Gruia

AMĂ‚NUNTE INEDITE
DIN CARIERA LUI CULIO

ª la 18 ani juca fotbal și muncea în construcții pentru 60
de euro pe lună
ª la 19 ani juca în Liga a III-a din Argentina, la Flandria
ª în iunie 2007 e cumpărat de CFR cu 600.000 de dolari de la La
Serena (Chile). În 2008 a bifat eventul cu formația condusă atunci
de Andone
ª pe 16 septembrie 2008 marchează o „dublă” la Roma (1-2), la
debutul în Ligă
ª în iarna lui 2009 ratează un transfer la Rubin Khazan, deși rușii
au oferit 4 milioane de euro pentru el
ª în vara lui 2009 e cerut de suporterii naționalei sub
tricolor
ª în ianuarie 2011 se transferă la Galatasaray pentru două
milioane

„Culio
poate să ajungă un idol, cum a fost Hagi”

Impresarul Marcel Popescu a vorbit pentru www.prosport.ro despre
transferul lui Culio la Galatasaray. „Îi doresc lui Culio să ajungă
idol la Galatasaray, așa cum au fost Hagi și Popescu. Cred că are
calități să ajungă să fie iubit de turci. Sper să rămână acolo
minimum trei ani, să câștige titluri cu Galata. Mă bucur că
proiectul serios pe care l-am avut la CFR are acum rezultate. L-am
transferat pe Pereira la Porto, pe Dubarbier la Lorient, iar acum
Culio a ajuns la Galatasaray”, a declarat Popescu.

Hagi:
„Mai vreau un playmaker și un atacant”

Gică Hagi se află cu echipa în Antalya, unde Galata pregătește
returul din „Super Lig”. Transferul lui Culio l-a bucurat pe
„Rege”, fapt ușor de remarcat din glasul său. „Pe Culio l-am dorit
de la început și tocmai de aceea s-a regăsit pe lista de jucători
pe care am înaintat-o conducerii. Mai departe, nu a mai fost treaba
mea cum au decurs negocierile. Eu sunt bucuros că îl am”, a
declarat Hagi pentru ProSport.
În ceea ce privește celelalte transferuri, fostul decar al
naționalei României este deja decis:

„Mai vin câțiva jucători, pentru că e nevoie. Au plecat unii,
vin alții. În primul rând, vreau un mijlocaș de creație și un
atacant. După aceea, poate și un portar. Culio este un mijlocaș
care face ambele faze, nu un playmaker. Pentru acest post am pus
ochii pe alt jucător”. Hagi susține că nu va mai aduce la
Galatasaray niciun jucător din România. (Alexandru ENCIU)

Publicat: 07 01. 2011, 01:24
Actualizat: 07 01. 2011, 13:48