Ianis Hagi, criticat dur după ultimul meci al Fiorentinei: „A dispărut! Trebuie să crească!” Marele dezavantaj al românului

Ianis Hagi a avut o perioadă de pregătire foarte bună, însă a dezamăgit în ultima partidă amicală disputată de Fiorentina. Cel puțin așa susține presa din Italia care nu a fost deloc încântată de prestația românului din meciul cu Sporting Lisabona.

„Ianis a dispărut în amicalul cu Sporting Lisabona. Este limitat din punct de vedere fizic, iar asta îl face mai puțin util. Trebuie să crească tânărul Hagi pentru a avea un rol important”, au scris cei de la FiorentinaNews.

Înaintea meciului amical cu formația portugheză, presa din peninsulă nota că această partidă îi va decide viitorul lui Ianis Hagi în ceea ce privește postul de titular pentru următorul sezon de Serie A.

În stagiunea precedentă, jucătorul adus pentru două milioane de euro de la Viitorul a evoluat în doar două partide pentru gruparea din Firenze.

Publicat: 31 07. 2017, 09:32
Actualizat: 31 07. 2017, 09:33